Urare de An Nou

revLa ceas aniversar, în prag de noapte
Când trecem toți voioși în noul an,
Să vă dea Domnul multă bunătate,
Cu multă sănătate și mulți ani!
Cu cât mai mult belșug sa vină anul,
Și bogății în sufletele noastre,
Să fim mai buni cu toții, poate
Mai înțelepți și drepți în toate.
Și pentru cei ce mă cunosc din scrieri,
În mod excepțional eu îmi doresc,
Ca tot ce voi crea eu să vă placă,
Să fie leacul de dureri lumești.

 Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul!

Please follow and like us:
fb-share-icon20

Poveste de Crăciun

 

Santa_Claus

 

Rugămințile întărziate ale copiilor trebuiau finalizate.  La oficiul poștal, se primeau ultimile corespondențe, telefoane și e-mail-uri . Crăciuneii montau G.P.S. – ul pe sania Moșului pentru ca ruta enormă pe care o avea de parcurs, să fie efectuată făra probleme. Vă dați seama că și Moș Crăciun, are la dispoziție, aparatură de ultimă generație, pentru a putea face față valului de dorințe și cereri, ale milioanelor de copii ai lumii.

Și ce e mai important, că acolo, în Laponia, toți locuitorii, în imensa lor dragoste față de copii, dau dovadă de un devotament ieșit din comun, pus în slujba unei singure cauze, aceea a magiei Crăciunului.

Pe scurt aceasta era atmosfera febrilă, a ultimilor pregătiri.

Între timp, viața oamenilor se desfășura sub acelasi tipic al preocupărilor cotidiene.

Iată că ziua cea mare a sosit și Moș Crăciun, își inhămă renii conduși de Rudolf la sanie. Imensa sanie a moșului are anexată și o remorcă, din cauza multelor cadouri, pe care le are de împărțit.

Își luă la revedere de la soția lui, Crăciunița, și în uralele și aplauzele tuturor celor de față, dădu frâu liber renilor. Avea drum lung de parcurs și ziua trecea cât ai clipi.

Copiii împreună cu familiile lor îl așteptau pe darnicul Moș în jurul bradului, frumos împodobit, într-o atmosferă de sărbătoare cu multă pace și voie bună. Aceștia erau veseli, cântau și recitau poiezii în așteptarea sa, doreau să-l vadă și să zăbovească alături de ei la gura sobei.

Dar nu era timp de pierdut. Bunul Moș, după ce împărțea fiecăruia cadourile din imensa-i desagă, pleca grăbit.

Și iată că se pregătea să coboare însoțit de câteva stele strălucitoare în curtea unor copii instituționalizați, când auzi o bufnitură și un zgomot la tălpica dreaptă a anexei, pe care în grabă, o lovise de un stîlp metalic care susținea un banner cu reclame pentru sărbătorile de iarnă. După ce coborî din sanie, constată că stâlpul central de susținere al tălpicii se desprinsese din cauza izbiturii. Ghinion mare pentru încarcătura care risca să cadă pe drum! Piulițele, șuruburile erau împrăștiate pe jos. Moșul nu-și putea reține îngrijorarea. Din cauza acestui accident își vedea compromisă marea și importanta lui misiune.

Afară era frig și întuneric iar Moșul degeaba și-a căutat cu înfrigurare ochelarii pe care nu i-a găsit… probabil și i-a uitat, în grabă, acasă.

Ei, dar există tot mereu și o parte bună a lucrurilor.

Cineva a fost martor ocular a celor petrecute.

Copiii Centrului Danilă Prepeleac erau și ei strânși în jurul pomului de iarnă, amenajat în sufrageria centrului.

Erau o categorie de copii cu probleme mai ales sufletești, pe care e greu să le duci. Unii dintre ei nu aveau părinți, alții chiar dacă îi aveau, pe unul sau pe amândoi, îi aveau doar cu numele. Ori i-au abandonat, ori i-au părăsit, unii fiind nevoiți să-și ducă viața pe stradă, prin canale pâna când, oameni miloși, cu suflet le-au asigurat un loc decent, unde aveau hrană, haine, căldură, condiții omenești pentru a-și continua școala și a duce un trai civilizat. Sufereau însă, de lipsa căldurii sufletești pe care nu o simți decât în familie.

Cristi, un copil instituționalizat în urmă cu trei luni, își avea și el istoria lui. Lăsat în seama bunicii, părinții au hotărât să ia drumul străinătății și lucrau amăndoi într-o fabrică de mobilă. O perioadă de timp, cei doi trimiteau bani și pachete bunicii. Dar după o perioadă de timp, veștile care veneau nu erau deloc bune. Părinții lui Cristi s-au certat, banii ajungeau din ce în ce mai rar și erau din ce în ce mai puțini. Fiecare dintre ei se acuza reciproc și erau pe punctul de a se despărți. Bunica făcea față cu greu cu pensia ei modestă. Cristi se mărea, avea nevoie de haine, cheltuielile creșteau și pentru că băiatul mergea la școala. Bunica bolnavă, după o perioadă de timp a căzut la pat și nu după mult timp a decedat. Autoritătile au încercat să ia legătura cu părintii lui Cristi, dar aceștia nu au putut fi gasiți. Așa că, bietul băiat a trebuit să stea la cămin pănă la venirea părinților în țară.

Era un băiat cuminte, respectos cu cei din jur și nu pregeta a sări în ajutor oricărui avea nevoie.

Cristi ieșise pentru un moment în balconul aflat la etaj și observase de la distanță necazul care căzuse pe capul bietului Moș, care între timp se schimbase într-o salopeta pentru a nu-și murdări hainele și incerca să repare stricăciunea. Orbecăia din lipsa ochelarilor și a întunericului. Așa îl găsi Cristi, agităndu-se și bombănind.

– Sărut  mâna! îl salută Cristi, care coborî căt putu de repede pentru a da o mănă de ajutor celui aflat la necaz.

– Bună măi prichindelule, îi răspunse Moșul!

– N-ați vrea să v-ajut puțin?

–  Nu pot spune că mi-ar strica o mână de ajutor, voinicule! Zise Moșul uitându-se îngrijorat la ceasul pe care îl avea la mână.

–  Păi, spuneți-mi cu ce v-aș putea ajuta.

– Cum te numești dragul meu? îl întrebă blajin Moșul.

– Cristinel mă numesc, bunicule.

– Și căți ani ai?

– Sunt mare, am șapte ani, șase luni și trei zile.

– Ho,ho, ho! râse bunelul. Un adevărat bărbat! Cristinele, nu mai lungim vorba. Strângi șaibele și piulițele de pe jos, bagi șuruburile în găurile tălpicelor, iar de străns, le străng eu cu cheia, că am mai multă putere.

Cristi se și puse pe treabă și făcu întru totul ce i se spuse. Așa că sania era din nou bună de drum. Moșul constată cu îngrijorare că instalația de alimentare era ruptă așa ca nu mai putea folosi G.P.S-ul. Înhămă renii la sanie și se schimbă cu hainele-i roșii de Moș Crăciun.

Văzu pe fața lui Cristi expresia de uimire și admirație la apariția ca de poveste a Moșului.

– Dragul meu, i se adresă el băiatului, care practic amuțise de uimire, te-aș ruga, dacă vrei, să mergi cu mine să-mpărțim darurile copiilor, căci fără ajutorul tău nu cred că m-aș putea descurca la timp.

– Da. Cuuum să nu?! abia mai putea silabisi de emoție Cristi.

Atunci Moșul plesni din biciul lui fermecat și imediat aparură niște haine roșii pentru micuțul băiat. Îmbrăcat și el cu cizme negre, cojoc, pantaloni roșii și mai ales cu căciulița roșie cu margine albă, era un Moș Crăciun în miniatură.

– Acum să facem cunoștință! zise bătrânul. Eu sunt Moș Crăciun.

Apoi îl luă în brațe, îl pupă pe amăndoi obrajii și-l sui cu grjă pe capră.

– Uite Cristinele, zise Moșul, dându-i ceasul lui mare de la mănă. De căte ori limbile se vor apropia de miezul nopții tu să le dai înapoi cu o oră și să nu le lași pănă nu terminăm de dus toate cadourile. Acesta este ceasul care ține timpul universului. După ce terminăm treaba, Moșul te va duce binișor acasă, fără ca cineva să-ți fi simțit lipsa.

Așa că cei doi au dat frâu saniei, dispărând în noaptea luminată doar de strălucirea stelelor, pentru a duce la bun sfărșit marele miracol din noaptea de Crăciun. Cine i-ar fi văzut acolo pe capră pe amăndoi, ar fi rămas surprins văzănd doi Moși Crăciuni, unul mare și altul mai mititel. Bine primiți în toate casele, cei doi au avut timp să-și povestească unul altuia din problemele care-i frământau.

Așa a aflat Moș Crăciun, povestea de viață a micului Cristinel, care a avut grijă, ca pe tot parcursul călătoriei să dea ceasul lumii înapoi, pentru ai ține pe toți lăngă brad pănă la miezul nopții, cănd Moș Crăciun, avea să-și îndeplinească cu succes, misiunea lui nobilă de mii și mii de ani. Cum zburau așa, s-au întălnit și cu cei trei magi grăbiți a ajunge sa întâmpine nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

La întoarcere, atunci când Moș Crăciun și-a terminat toată treaba, a lăsat ceasul să bată miezul nopții, spre bucuria întregii lumi care întămpina bucuroasă sărbătoarea de Crăciun.

Ultimii care îl așteptau pe Moș Crăciun, erau fetițele și băieții, de la centrul de copii Dănilă Prepeleac, care nici nu și-au dat seama a fi ceva în neregulă cu timpul pe care l-au petrecut în jurul bradului. Asta face parte din vraja nopții de Crăciun pe care o are numai bunul și iubitul nostru Moș.

Înainte de a se despărți, Moș Crăciun l-a asigurat pe Cristinel că, sub bradul din sufrageria centrului, își va găsi și el cadoul.

Cu lacrimi în ochi, care nu se vedeau din cauza nopții, Moșul l-a străns cu drag la pieptul lui, pe micul pui de om, care nu va uita niciodată noaptea împărțirii darurilor alături de cel mai iubit Moș de toți copiii lumii.

Cristinel, la rândul său și-a luat la revedere de la Moș Crăciun, pe care l-a confundat pentru o clipă cu bunica lui, la fel de bătrănă și bună, urmărindu-l cum dispare parcă ascuns de lumina blăndă a lunii.

Nu după mult timp de la începerea noului an, părinții lui Cristi care au fost găsiți, au venit în țară și l-au luat pe băiat acasă. Nu știu cum, dar le dispăruseră și gândurile de despărțire.

Să fi fost la mijloc tot vreo minune a Crăciunului?! Tot ce se poate.

După această experiență, Cristinel, ori de câte ori era întrebat, ce ar vrea să se facă atunci când va fi mare, răspunsul său era unul invariabil.

– Aș vrea să mă fac  MOȘ CRĂCIUN!

 

Al dumneavoastră A. Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare, cât tot Universul!

Please follow and like us:
fb-share-icon20