Ce să-ți spun? 
Că într-o seară,
În tramvaiul 41,
Am dat tracul la o parte
Și cu inima cât pumnul
Apelez, cu gânduri rele, 
O frumoasă domnișoară.
– Nu c-aș vrea să intru-n vorbă,
Dar leit îmi semănați
Cu cumnata mea, Tănțica,
Tanța de la Atârnați!
Deci, scuzați-mi îndrăzneala!
Ce confuzie! Pardon!
Inima-mi bătea ca dracu’
 Sus pe crac, în pantalon!
– Unde stați, domnule dragă?
Eu la prima mă cobor,
A, la fel și dumneavoastră!
Să nu crezi că dracu-i gol.
– Nu-i posibil! Chiar și scara!
Dumneavoastră la etaj?
Eu stau la parter, sihastră,
La fereastra cu grilaj,
Hai poftiți să stați o clipă,
Nu-i nimic, nu deranjați!
Scoateți haina! Hai, fiți vesel!
În cuier s-o atârnați!
Nici n-am apucat să intru 
Că lumina s-a stricat!
Mă așez în patru labe,
Lângă ușa, ce-am intrat.
Tremuram de vitejie,
Parc-aș fi mâncat pilaf!
Înăuntru, ce cafteală!
Ce injurii, palme, pumni!
Doamne, ai grijă de mine,
Jur să nu mai spun minciuni!
Dintr-o dată ușa doamnei
Se deschide. Ce noroc!
Însă haina, portmoneul, 
Banii de la reciproc,
Au rămas o amintire.
Ce să fac, daca sunt prost!
Pantalonii ferfeliță, 
În genunchi s-au rupt și ei,
S-au dus dracu poezia și dorința de femei!
Cel mai grav…
V-o spun sincer, dragii mei,
Cucul meu atârnă groaznic
Ca și limba la căței.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea, mare cât tot Universul!