Era pe seară, într-o joi,
N-aveai umbrelă și ploua,
Iar eu, galant și cavaler,
Mi te-am ferit de-a ploii șoaptă.
Îți amintești, iubita mea?

Bacovia era prezent
În stație, la Balta Albă,
Ploua mărunt și monoton,
Așa-ncepu idila noastră,
Când te-am ferit de-a ploii șoaptă.
Îți amintești, iubita mea?

Tot într-o joi, eram pe la Titan
Și-atunci ploua discret și tot spre seară
Monotonia stropilor cădea
Pe-umbrela noastră neagră, ca de smoală.
Îți amintești, iubita mea?

La prima sărutare ce mi-ai dat
Am strâns umbrela ce mă încurca,
Era în joia mare, la șosea,
Când nu ne-am mai ferit de-a ploii șoaptă,
Era pustiu, doar noi și dragostea…
Îți amintești, iubita mea?

Când ne-am plimbat tot joi, de 1 mai,
Strâns braț la braț mergând la esplanadă,
Mergeam pe jos prin ploaia ce cădea,
Umbrela noastră nu ne mai ferea,
Dar noi râdeam și nici nu ne păsa.
Îți amintești, iubita mea?

Și câte joi și câte ploi
S-au adunat în viața noastră…
Privesc umbrela atârnată-n cui,
Cred eu că am putea să-i mulțumim!
Banală ustensilă îngerească
Ce va rămâne singur și profund
Ca martor sincer la iubirea noastră…
Îți amintești, iubita mea?

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Te mai aștept și-acum în casa unde,
Mai dăinuiește încă amintirea,
Aprind din când în când lumina,
Sperând ca astfel să-ți mai văd privirea.

Nu face-o dramă dintr-o simplă ceartă!
Suflet pierdut, te vreau din nou cu mine!
Nu suntem primii care fac prostia,
Așa că ia o hotărâre înțeleaptă!

Romantic, cam timid și mult prea sincer,
Ce spaimă inimi-mi dădeai
Când mă trezeam și nu erai cu mine,
Dar dușul ce-l făceai mă liniștea.

De ce-ai plecat? De cine ți-a fost frică?
De gura lumii, neamuri sau colegi?
Îmi pare rău dacă iubirea noastră
Făcut-a subiectul bârfei celor blegi.

O mare gri, hidoasă și tăcută
Se întinde monotonă între noi…
De aș putea cumva întoarce timpul
Te aș aduce grabnic înapoi.

Când peste ani regretele tardive
Lăsa-vor lacrimi pe obrazul tău,
Să știi că te-am păstrat o viață-ntreagă
Chiar de m-ai părăsit, am fost al tău…

Te-am așteptat, cum am făcut o viață,
Să plec cu tine acolo-n univers,
Să stăm legați puternic, pe vecie
Asta va da iubirii noastre sens…

Și-acolo sus, vei fi numai cu mine
Vei fi a mea și eu voi fi al tău,
Grădina Domnului e atât de mare
Și nimeni nu ne poate face nici un rău!

Seara pe boltă, când apare luna,
Printre minunea miilor de stele
Alcor și Mona chiar de nu se-arată,
Vor rătăci alături printre ele…

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.