A fi sau a nu fi, ce pot a spune?!
Confuz, cum sunt, a-ți da răspuns e greu,
Plutesc pe-o mare de incertitudini
Și valurile mă izbesc din greu.
Furtună mare e la mine-n suflet,
Taifunul burlăciei nu-i ușor,
Hoinar de ani pe-o viață în derivă
Și hula din ocean o simt din greu.
Îmi pare că te văd prin ceața deasă,
La fel și glasul parcă ți-l aud,
Mi-e dor de silueta-ți grațioasă,
Ce cu ardoare o mai port în gând.
Ai fost limanul meu, ai fost speranța,
Din pluta sihăstriei vreau să fug,
Să-mi regăsesc și rostul, dar și pacea
Și fericit la sânul tău să plâng.
Erai de-o sexualitate maladivă,
Ce-o răspândeai prin fiecare por,
Mă fascinai de fiecare dată,
Când te vedeam trecând încet, domol.
Ai fost pentru o vreme specială,
Erai atracție, erai imbold,
Vedeam în tine dragostea finală,
Speram că-n brațe-ți, Venus, am să mor.
Treceai cu frumusețea-ți de fecioară,
Împrăștiind parfum și mult amor
Iar cu ținuta ta imperială
Stârneai instincte, patimă și dor.
Erai pe soclul tău, erai divină,
Uitându-mă la tine eu speram
C-ai să cobori din visurile mele
Și-ai să transformi dorința în real.
Când îmi zâmbeai se deschideau zăgazuri
Pline de dragoste și de dorinți,
Te-asemuiam cu poza unei zâne,
Iară pe mine mă vedeam un prinț.
Cuprins de frumusețea-ți ireală,
De fiară, cu privirea de cristal,
Iubirea mea, tu cobra mea regală,
Mi-ai picurat pe veci otrava ta.
Dar ai ales ca să rămâi comună,
Ca și o floare moartă-ntr-un ierbar,
Ți-ai pus basma și-ai devenit un nimeni,
Acuma ești nevasta altuia…
Ai vrut să mergi cu ei, la clasa a II-a,
În trenul ce se-ndreaptă spre final,
Păcat că ai topit noian de patimi,
Ca și o apă într-un râu banal.
Chiar de te-am întâlnit în fuga străzii,
Nostalgic te-am privit și mut de dor,
Tu vei rămâne unica iubire,
Cu-al ei parfum intens, amețitor.
Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.
