N-aș vrea să pleci de lângă mine niciodată
În acea clipă… nu aș mai fi eu,
Aș supraviețui haotic, la-ntâmplare
Și-n pernă lacrimi aș vărsa mereu.
Nicicând n-ar fi pe cât mi-aș fi dorit,
O viață-ntreagă și tot nu îmi ajunge,
Timpul nu-mi lasă vreme de sărbătorit,
E scurt și fuge… și la final înfrânge.
Iubirea nu e simplă, un decor,
Nu e gunoiul ce-l arunci afară,
E viață, e puls, e foc mistuitor,
Dar poate fi și bucurie și povară.
N-am strâns averi, în schimb am strâns iubire,
Prea multă chiar și voi s-o dăruiesc,
Ca un nabab ți-o dau fără clipire,
S-o pui în bancomatul dinăuntrul tău.
Acum ai card, așa că poți retrage
Câtă iubire vrei, oricând, oricât!
Să-ți fie bucuria, bucurie!
Iară iubirea mea, prieten mut.
Iubirea ta îmi e valută forte
Cu care tot ce vreau pot cumpăra
Dar o păstrez, nu vreau ca să o cheltui
Și nici nu vreau ca să o schimb cumva.
Nu mă mai satur ca să te privesc,
Las ochii să-ți vorbească despre mine,
Mâinile mele nu s-ar mai opri
Și sufletul ar vrea mereu să-ți mângâie.
Da, sunt bolnav, dar sunt bolnav de tine
Ce las în urmă, nu mă întreba!
Amoruri seci, pahare de otrava,
Prieteni falși cât nu pot număra…
Iubirea pentru tine? Munte-nalt,
Sau poate ca o mare de adâncă
Ești operă de arta, te admir,
Iar de iubit, nu mă mai satur încă.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Ce să vă spun?! Îmi este dor
De nepoțica mea cea mica.
Trecut-a anul și cinci luni…
Să nu mă mir prea mult de ea,
Că o deochi, că-i tare frumușică!
Face trăsnăi, dar fața n-o trădează,
S-o vezi dansând, te prăpădești de râs!
Privesc cu drag la mica mea sfârleaza,
Mare păcat ca nu pot s-o ating!
Să vă mai spun: Amelia Christine
A luat în greutate, s-a-nălțat,
A început ușor să și vorbească
Mă uit la ea și-s tare exaltat!
E personajul principal în curte,
Acolo-n Vâlcea, la Golești, în sat,
Tot universu-n jurul ei se mișcă,
Păpuși, găini, cățelul alintat.
De cum se scoală, fuge iute afară,
Iar toată curtea pare a-i vorbi,
I-au luat și o căsuță ca-n poveste,
Iarba și florile par a-i zâmbi. 
Iară valetul, Rusu, umbra ei,
Nu vrea să iasă din castelul lor
Nu ai ce-i face, e cățelul ei!
Prieten de nădejde dar și protector.
Să nu te miri s-o vezi în vreo găleată,
Sau alergând cu bățul după pui!
Ea e regină, peste toți domnește,
Să nu cumva să nu i te supui!
Mai nou se plimbă precum o stăpână
Prin toată curtea cu un cărucior,
Dar și mai nou, nu mi-a venit a crede
Văzând-o conducând chiar un tractor! 
Râde, aleargă, mai și plânge
Când Rusu, un biet băț i-a furat,
Că veșnicia s-a născut la țară,
Cred cu tărie că-i adevărat!
Jasmine și ea e fericita,
De grădiniță cred că a uitat,
E liberă să facă ce poftește
Și ea se simte minunat!

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea cât tot Universul.

Ce-i mai lipsea truditei noastre vieți?
Coronavirsu’ la noi, în țară!
Neanunțat ne-a prins și derutați
Și uite cum panica și frica ne omoară!
În țara mea miroase a pustiu
De-o boală mai a dracu’ ca hoția,
Minciuna, ura, toate la un loc,
Cât ne mai costă pandemia!
Amestecați acum în fața morții
Reacționăm la toate diferit,
Tot auzim că în spital se moare
Și personalul medical e chinuit…
Celula închisorii e în casă…
E drept c-avem sentință mai ușoară
Strict două ore și apoi apel…
Mă simt că emigrez când ies afară, 
Boli grave, pensii mici, oameni uitați,
Simțim prăpastia cum se adâncește
Și-n fiecare zi suntem mai deprimați…
Oare mai știm cumva cine greșește?
Oare mai știm ce trebuie făcut?
Parcă suntem într-o poveste de-a lui Kafka 
Și parcă orbii se uită pironiți la filmul mut.
Unii fără de alții suntem sortiți pieirii,
Viața-i pustie și n-are niciun rost…
Vom trece noi și de această pandemie
Să ne păstrăm cu gândul bun! 
Să fim uniți de la distanță,
Credință și tărie s-arătăm,
Iar masca ce-am purtat pe față
Într-un final, jos cu adevărat s-o dăm!

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.