De ziua mea, dragi rude și prieteni,
V-aștept cu drag pe toți ca să veniți,
Nu-mi doresc ca să primesc cadouri,
Când sunt cu voi sunt cel mai fericit!

Nu vă formalizați, agapa-i simplă
Petrecere cu ștaif nu mi-am dorit,
Luați loc unde puteți, că spațiu-i mare,
Oriunde stați sunteți bineveniți!

La telefon vad că nu sună nimeni
Felicitări pe el ca să primesc,
Probabil că e vre-o defecțiune
La care muncitorii meșteresc.

Cutia de la poștă este goală,
Nici telegrame nu am mai primit,
Or fi poștașii-n grevă generală
Ceva, ceva parcă am auzit.

Dansați, dansați, dați muzica mai tare,
Pe nimeni astăzi n-o să supărăm
Căci pentru mine ziua-i specială
Și nu vreau de nimic să ne-ntristăm!

Vai ce de flori primit-am dragi prieteni!
Nu m-așteptam, ce-i drept, ca să vă spun,
Le voi lăsa pe toate în grădină
Pân’ voi găsi pe unde să le pun!

De-a lungul vieții mele trecătoare
Am fost părtaș la bine și la rău,
Vă mulțumesc și v-aștept venirea
În marea casă a sufletului meu!

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul!

Când ai plecat a fost o tragedie,
Pe care am simțit-o numai eu…
Năucă fiind la tot ce mă-nconjoară
Nu pricepeam ce-a fost în capul tău.

Nu ți-aș dori să simți și tu vreodată
Tot ce-am simțit la despărțire eu,
Să-ți fie biciuită suferința
De gânduri și-ntrebări puse mereu…

Din tot ce-a fost rămâi o amintire,
În care ce-i mai bun am investit
Crezând în veșnicia fericirii,
M-am implicat prea mult și am greșit.

Șosetele ce le-ai uitat în graba mare
Îmi țin de cald, fiindu-mi de folos
Când le încalț nainte de culcare
În patul meu cald și pufos.

Încet, încet s-a așternut uitarea,
Șosetele le-am aruncat demult,
Iar pentru mine ai rămas un Nimeni,
Inconștient de darul ce-a pierdut.

Curat și liniște-i la mine-n suflet,
Iar cu trecutul am tăiat-o sec
Iubirea e la poarta pricipală,
Mă duc râzând, cu drag să o aștept.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

O, Doamne Sfinte, tare mă uimesc,
Fără să vreau stau mut și mă gândesc…
Mă mir răbdarea cât Îți e de mare!
Cu toți ne bucurăm de-a Ta iertare,
Ca ploaia care cade pe noi toți,
Pe buni, pe răi, pe criminali și hoți.
Cum de mai poți să tolerezi o lume
Ce-și pierde zi de zi bunul său nume,
O lume hâdă, rea, necredincioasă
Pe zi ce trece tot mai păcătoasă?!
Când pentru omul cel mai depravat,
Ce a ucis, bătut și torturat
La fel și cel care a tâlhărit
Furat, mințit, băut și lenevit,
În marea Ta iubire pentru noi
ÎI scoți din hău, din smoală și noroi
Și-l așezi alăturea să-Ți fie
Și dincolo de moarte-n veșnicie…
De aceea tot mă mir și mă socot
Și drept să fiu să înțeleg nu pot.
De unde atâta mare bunătate
În marea noastră, mare răutate?!
Mă resemnez în gândul meu orbește
Că  a greși socot că-i omenește,
Dar a ierta….. e chiar Dumnezeiește.

Și te-aș mai ruga ceva…
Iartă-mi îndoiala mea
Tu Cel Sfânt Nemuritor,
Eu, nărod și trecător.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.