N-ai auzit de marele spectacol?
De fapt, o dramă plină de tumult
Cu două personaje legendare
Ce n-au găsit iubirea pe Pământ.

Tot cerul freamătă, se tânguiește,
Se aprind lumini pe bolta de azur,
Se schimbă scena, ai bilet la lojă,
Ce bine că te-am prins ca să îți spun!

E nebunie! Toți vor să îl vadă,
Îi merge zvonul că e cel mai bun!
În el găsești durere, deznădejde,
Legenda platoniei plină de parfum.

În rolul personal este chiar Luna
Ce Soarele-o iubește de nebun,
Iubirea lor, un drum fără de capăt,
Ce nu-i găsești speranță nicidecum.

Spectacolul legendei a-nceput,
În fosă muzica pare a plânge,
Iubirea imposibilă a lor
Inima spectatorilor o frânge.

Aleargă după ea, ce tip romantic!
Frumos ca și Apollo și șarmant
Îi face poezii din nori albaștri
Și-i pune-n păr flori de nu mă uita.

Ea râde, fuge și nepăsătoare
Nu-l bagă-n seamă până la apus,
Când se mai văd pe boltă doar o clipă
Și nu îi dă speranțe de răspuns.

El plânge e distrus, mâhnit și singur
Ar rupe tot întregul Univers,
Numai să poată strânge lângă suflet
Zâna lui blondă, Luna din povești.

E tare greu, o știe Demiurgul
Ce nu a ajutat vreun muritor,
Așa e dată legea nemiloasă
Să mori de dragul propriului tău dor.

Ce larmă! Ce succes! Ce multe bis-uri
Pe seama unui biet nefericit,
Ce-și va urma iubirea sa pe boltă…
Și poate se vor întâlni în infinit.

Speram s-obțin biletul de favoare,
Poate să capăt și-un autograf
Al imposibilei iubiri celeste,
Ce ne-a-ntristat pe toți din veac în veac.

Să ne trezim din visul cel de vară!
Cortina a căzut, teatrul e gol,
Rămânem tributarii cei de vază
Ai unui mare neîmplinit amor. 

Al dumneavăstră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea cât tot Universul.

Ușor, ușor le pierdem cam pe toate,
Se duc pe rând, n-ai cum să le oprești,
Rămâi cu dorul unei tinereți trecute,
Paiață, ce-ți dorești în tot să biruiești!

– Mai perfuzează-ne cu o „agheasmă”
Și să privim la vremea de afară,
De-ar face Dumnezeu încă o minune
Să plouă zdravăn cu „Adio, mamă!”

Ce vrei? E câte-o zi capricioasă!
Precum în căsnicie câteodată!
Aprinde o țigară ca să-ți treacă,
C-o „fierbințeală” merge minunat!

Știu, ai o grămadă de necazuri!
Cred c-o „torpilă” chiar te-ar ajuta
Să vezi viața în roz, s-o vezi frumoasă,
Iar inima, atârn-o în cuier, colea.

Știu că ți-e greu ca să le duci pe toate,
Te înțeleg, dar cum să te ajut?
Te-ascult, empatizez, îți dau dreptate,
În rest, rămân blocat la ce aud.

De ce ai adunat multe necazuri?
Cu ce-ai greșit sau cu ce vei plăti?
Mai bea un whiskey și ascultă Amstrong,
Pune-ți și gheață, hai, nu te jeli!

Lasă iluziile unei lumi perfecte,
Trăște-o precum poți, oricum e scrum,
– O votcă, ospătar! Și-un suc de mere!
Adune o scrumieră și-un napron mai bun.

Ce să vorbim așa fără de noimă?!
– Auzi, băiete! Dă-ne și-un Pelin!
Iar pentru mine, un Cotnari că-i dulce
Și nu uita de-un Borsec și un pahar, mai mare, pentru vin!

Eu știu că ea e vina stării tale,
O, biet îndrăgostit, naiv și prost!
Ți-ai pus speranțe-n marea ta iubire
Ce-ncerci cu băutura să-i dai cumva de rost.

Ea, Eva, era totul pentru tine,
Era femeia ta, aveai un rost,
Frumoasă-n draci, făcea ca toți bărbații
Să moară-n drum, privind ca niște proști.

Chiar și atunci când ea era vocală,
Plină de nervi, și-atunci o adorai,
În cinstea ta, făcea cafea sărată,
Lucru banal, dar care te-amuza.

– Băiete, fii amabil și-adu nota!
Fă-ne și-un „carcalete” de final,
Poate-n alcool, amicul meu, săracul
Se otrăvește de-un amor fatal.

Iar pentru acasă, am dori o sticlă
Frapată, de șampanie, Moet,
Să-i dăm și lunii, când se lasă seara
Să-nchine pentru-al dragostei refren.

P.S. De-o fi bună, de-o fi rea, dragostea e doar a mea!

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul!

Ce face marea? O mai porți în suflet?
E tot mereu aceiași și acum…
Aceleași mii de valuri, același vânt 
Ce își sărută țărmul fremătând.

Mi te închipui cum ieșeai din mare
Bronzată, erai perlă de Rodin,
Erai sirena mării preferată,
Iar soarele era al tău din plin.

Privește barca noastră eșuată!
E ruptă, dar în soarele amiezii
Chiar și așa, bătrână, nevopsită
O mai susțin stabilopozii statici ai falezei.

Parcă se bucură privind la tine,
Nisipul mării vrea să o îngroape,
E singură, mai are o lopată
Cu care sigur ar pleca departe…

Fundul e spart și pare părăsită,
Dar nu ar prididi să-nfrunte vântul,
Ar fi în stare să-nconjoare lumea,
Iar la sfârșit să moară în adâncuri. 

Te-ncumeți să pictăm un nou tablou? 
Cu barca noastră frântă pe jumate
Să înfruntăm furtuni și ploi și vânt
În marea noastră de dorințe moarte…

Ne-am așezat în ea și am pornit 
Vâslind cu sârg în marea de speranță
Tabloul nostru e numai un suport
Pentru idila și iubirea noastră. 

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Sursa foto: http://www.hdwallpaper.ro/barca_parasita_pe_plaja-wallpapers.html