Mergând prin ploaie

Stăteam cu ochii-n cer, pierdut,
Mirat, văzând atâta ploaie
Ce dintr-o dată, ca la duș,
S-a pus ca să ne facă baie.

Un nor destul de mărișor,
S-a tot ținut să se abțină,
Dar la final ne-a împroșcat
Zâmbind, cu partea lui de vină.

Sunt leoarcă, însă nu contează
Și merg apatic, ca hipnotizat,
Din calea ploii, rece, multă, udă,
M-asemui unui cornișon murat.

Pe stradă, oameni fug grăbiți,
Dar nu-i nicio nenorocire,
Din când în când să fiți udați
De-a ploii minunată simfonie!

Mi-e sufletul puțin murdar,
Îl scot discret să-l spele ploaia,
Apoi curat, făr’ de păcat,
Îl pun la loc. Trăiască ploaia!

Iară când totul s-a oprit,
Mă tot ațâță o întrebare
Umbrele roz s-or mai găsi
La magazinele de ploaie?

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Așteptare

Sunt singură! Și ce crezi? Că mi-e bine?!
Înnebunesc de atâta plictiseală!
Ca să te cerți, să bei sau în iubire,
E logic ca se cer două persoane.

Ofer afecțiune și tandrețe
O casă, două camere cu baie,
Cămară, pivniță și o gradină
Și-n patul nupțial am pus petale.

Unde ești tu, Ion, Costel, Marine?
S-ascult de tine, să par fascinată
Cât de puternic ești când duci gunoiul,
De parc-ai fi făcut curat în casa toată!

Degeaba-mi pun rochiță decoltată
Să mi se vadă sânii grațioși!
Port și mai scurt că am picioare faine,
Când le vedeți parca priviți în gol!

Ce e cu voi? Ce se întâmplă oare?
Îl vreau timid, dar nu așa de tare!
Trei nasturi mi-am tăiat de la capot,
Poate că mintea i se va stârni ușor…

De-ai știi ce gânduri nebunești eu am cu tine?!
Ai să scapi teafăr la micul dejun,
Dar seara să mă strângi cu sete-n brațe,
Să rupi zăgazul plin de pasiuni!

Of, te-am speriat, am cam exagerat…
Dar simt nevoia unui simplu gest,
Să știi sa mă atingi, să mă săruți
Și sufletul să nu-mi dezamăgești.

În rest, doi oameni, doi maturi,
Sătui de-a vieții grea singurătate
Ce nu vor de la viată mult, prea mult,
Doar dragoste, respect și sănătate.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea, mare cât tot Universul.

Creația către creator…

Să mă creezi întâi și-ntâi în suflet,
Să fiu momentul pe care ți-l dorești,
Ceva ce n-ai putut a spune lumii,
Din lacrimi voi ca sa ma zamislesti.

Să pui în mine foc, iubire, ură,
Să pui emoții sincere, ce ard,
Artist rebel, ce vrei ca sa te darui
Lumii întregi prin însăși arta ta.

Și nu uita mesajul frumuseții,
Din frământări, din vise și păcat,
Privirea lor va provoca uimire,
Gândindu-se la ce te-a inspirat.

Neconformist în viață, poate singur,
Cu întrebări și frământări lumești,
Te zbați într-un ocean de neîmplinire
Din care trebuie să evadezi.

Artist, ce-n artă cauți alinare,
Plin de contraste și introvertit,
Cu greu faci față unei lumi rapace,
Taraba vieții mintea le-a sucit.

De-ar știi cât e de lungă consacrarea!
Iar sacul cu talent e tot mai greu,
De vorbele, invidia și pizma
Confraților cu aer de talent.

Te uiți la mine ca la o minune!
Privește-mă, sunt însăși ființa ta!
Din pasiune, dragoste, iubire
Tu ai făcut să fiu menirea ta.

Acum c-ai reușit să mă termini,
Mă vei expune ca pe-o noutate,
Vor comenta, privi și pipăi,
Fii pregătit să dai raspuns la toate!

Iar eu, copilul tau creat din suflet,
Voi aștepta să treci ca să mă vezi.
Vei poposi mai rar la galerie,
Prins cu mulțimea de nevoi lumești.

De mă vei vinde la fel ca pe o marfă,
Tu vei rămâne văduv, suflet gol,
Din clipa aceea voi muri pe viață
În nu știu care casă de nerod.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Mama

Mai spune-mi, mamă, ce mai faci?
De mult n-am mai vorbit cu tine…
Motive multe pot găsi,
Știu cât de dor ți-a fost de mine!
Prezentă sunt în gândurile tale,
Inima ta mi-a acordat azil.
Te simt că nu mai ai putere
Să mă ajuți pe cât tu ți-ai dori,
Când te întreb dacă voiești ceva
Tu îmi răspunzi că nu ai vrea nimica.
Timidă, blândă, bună mamă esti!
Ce suflet mare ai, uitându-mă cât ești de mititică!
Și noaptea când te odihnești
Adormi cu gândul tot la mine
Și tot cu mine-n gând tu te trezești.
Te simt prezentă tot mereu cu mine.
Nu vrei să deranjezi, ești cumpătată,
Mă vezi în felul tău ca pe-un copil
Așa e legea firii pentru mame
Își văd copiii tot ca pe copii…
Ne vedem rar și asta te mai doare,
Ai vrea să mă ajuți, dar nu știi cum.
Să știi că te iubesc la fel de tare,
Deși am tot omis să te mai sun.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea cât tot Universul.

Fostei mele soții


Te mai invit în centrul vechi o dată,
Să ne-ntâlnim, să mai servim un prânz.
Nu vreau sa te jignesc, plătim nemțește,
Te rog, nu mă trata cu un refuz.

Știu c-ai să-mi reproșezi că vinovatul
Pentru sfârșitul căsniciei noastre
Eu sunt, ratatul, ce n-a fost în stare
Să îți ofere lumea cea albastră.

Nu vreau acum să-ți reproșez nimica,
Mi-ai spune c-am rămas tot mitocan,
Ce n-a putut, ca Eva lui iubită,
Să strălucească printre nume mari.

Gulere albe, parveniți și dive
Fițoși în trend cu moda trecătoare,
Oameni de-o clipă, teatru de paradă,
Ei erau acei pe placul dumitale.

Băiatul îl iau eu, îl duc la mama,
Rămâne, dacă vrei, să mai vorbim,
Preiau din nou catedra, operații
Și să dea Domnul să ne liniștim.

Rămâi cu bine, fosta mea soție,
Tot binele din lume ți-l doresc,
N-am remușcări și nu îți port nici pică,
În timp, poate că ai să mă regreți.

Acum, la cald, să nu ne facem scene,
Îți las ce vrei, să iei tot ce-ți dorești,
Regretele-ți vor fi oricum tardive,
Când din prostie ai să te trezești.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.