Ați fost vreodată protagonistul vreunei farse? Bănuiesc că da. Cine a fost să ne traiască, cine nu, să nu-și dorească. Farsa pe care o să v-o relatez și-n care am avut rolul principal, mi-a fost cadonată de cel mai bun amic al meu, amicul Fifi. Pe scurt, ca și acum, se apropia cu pași repezi Ajunul Crăciunului. Eu locuiam la bloc, având parte de toate facilitățile civilizației moderne, cu buda în casă. Fifi, locuind la curte, beneficia și el de toate avantajele ce decurg din aceasta: mâncatul ciorbei sub răcoarea boltei de vie, grădina de zarzavat și flori, petreceri în aer liber, animale crescute în propria gospodărie. În fundul curții, avea cotețele de găini, cotețul porcului și o volieră cu porumbei. De câte ori eram invitați la el acasă ne simțeam excelent. An de an, îl ajutam la sacrificarea porcului, pe care îl cumpara de mic încă de prin luna martie și care bătea ușor la vreo 160 de kg în decembrie.
Bineînțeles că nu plecam acasă cu mâna goală, având parte și eu de un pachet destul de consistent de carne și tradiționalul șorici. Aveam, de ce să nu fiu sincer, în ceea ce privește gustul cărnii de porc crescut în bătătură, de un adevărat festin pentru papilele gustative. Ai mei, acasă, știau că în ziua cu pricina aveau și ei să se înfrupte din cadoul făcut cu atâta generozitate de către amicul meu, rugându-mă la Dumnezeu să-i țină obiceiul.

În anul de care vă povestesc, amicul meu nu a mai crescut niciun porc. Bănuiesc că lipsa banilor sau existența altor probleme au determinat acest lucru. Eu, nefiind la curent cu această decizie, m-am hotarât să-i fac cadou un cuțit de tăiat porcul confecționat de mine, la care aveam să muncesc multe ore. Cuțitul respectiv l-am făcut dintr-o pânză de ferăstrău mecanic ruptă. Pentru ascuțirea și confecționarea lui, am stricat trei pietre de polizor. Cunoscătorii dau dreptate spuselor mele. Noroc că, salariat al statului fiind, el suporta toate micile mele fușăraie.

Fifi ăsta, de care vă povestesc, avea o față gen Bourvil, tâmpă dar plină de candoare. Mucalit și pus pe șotii, nu te puteai supăra pe el. Jovial si generos, am petrecut împreună cu alți colegi multe clipe vesele sub celebra lui boltă de vie, fără a mai pune la socoteală vinul bun și rece cu care tot el ne cinstea. Uneori, în discutiile purtate la serviciu, revenea mereu și problema purcelului: Ce face? Cum se simte? Dacă are poftă de mâncare, dacă a mai luat în greutate? Aceste mici informații erau pentru mine foarte importante.

Iată că sosește și ziua în care Fifi a hotărât să-l asasinăm pe Socrate, acesta fiind numele porcului care de fapt nici nu exista. Alt amanunt neștiut de mine, era că, înainte de a primi invitația oficială de a ajuta la asasinarea porcului, cu vreo trei zile înainte de aceasta, Fifi a luat dolofanul motan al casei și l-a aruncat fără milă în cotețul murdar și gol al porcului. Iată-mă bătând vesel la poarta amicului meu. Am fost întâmpinat cu multă dragoste, cu care Fifi, Sile – fratele lui și cumnatul Mitică, și-o datorau în parte și paharelor golite înaintea venirii mele. Eu, hotărât să trecem la treabă, am fost temperat imediat: să nu ne grăbim și s-o luăm sistematic, a fost dorința convivilor mei; să ne mai încălzim cu câte un pahar, două, trei, dupa care să trecem hotărâți la îndeplinirea miticului ritual. Greu a fost până am ajuns și eu la aceeași stare bahică la fel ca ei, după care vorbeam germana la perfecție.

Înarmați cu toporiști, cuțite, fringhii și tot arsenalul hăcuirii bietului guițător, iată-ne în fața cotețului ca și armia română în fața Plevnei. Încă un amănunt demn de menționat era că soarele se ridicase binișor și căldura sa făcuse ca, în fața cotețului, pământul să se înmoaie transformându-se în noroi autentic. Cu toții eram amețiți bine de tot. Fifi, cu un curaj nebunesc, deschise ușa cotețului și mă împinse special pe mine în intunericul lui. Parcă eram Iona în burta balenei! Brusc șapca mi-a fost smulsă, iar pe chelia mea am simțit împunsăturile a o mie de draci. Ochelarii mi-au fost smulși cu brutalitate, iar pe fața mea a patinat cu labele, zgâriindu-mă cu nesaț bietul motan, lăsat intenționat să flămânzească. Ghiarele lui bine ascuțite nu mi-au menajat nici gâtul, într-un cuvânt din vânător am ajuns vânat. Căzut în noroiul din fața cotețului, plin de zgârieturi, cu ochelarii sparți, cu fața mea care arăta acum ca dracul, i-a făcut pe bravii mei camarazi să se tăvălească minute în șir de râs. A fost cel mai sănătos râs, care mi-a fost dat să-l aud.

După ce mi-am mai revenit puțin, dupa ce mi-am lins și spălat rănile, m-am apucat să beau acum de necaz că am fost păcălit. Fifi împreună cu ceilalți și-au cerut scuze pentru neplăcerea pricinuită mie facând până la urmă cu toții haz de necaz.

Am ajuns acasă băut, murdar, zgâriat tot, cu ochelarii sparți și într-o stare sufletească deplorabilă. Văzându-mă în halul ăla, nevastă-mea mi-a aruncat o privire plină de ura, făcută să înghețe și zâmbetul Giocondei. În zadar am încercat a doua zi să-i povestesc despre farsa care mi-a fost administrată. Concluzia a fost una singură și foarte clară: „Te-ai îmbătat ca un porc ce ești și ai pierdut mult doritul pachet cu carne!”.

Vă doresc Sărbători fricite și poftă bună din preparatele delicioase făcute din carnea acestui animal care mie mi-a lăsat o grea amintire.

Al dumneavoastră  A.

Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.