Stăteam cu ochii-n cer, pierdut,
Mirat, văzând atâta ploaie
Ce dintr-o dată, ca la duș,
S-a pus ca să ne facă baie.

Un nor destul de mărișor,
S-a tot ținut să se abțină,
Dar la final ne-a împroșcat
Zâmbind, cu partea lui de vină.

Sunt leoarcă, însă nu contează
Și merg apatic, ca hipnotizat,
Din calea ploii, rece, multă, udă,
M-asemui unui cornișon murat.

Pe stradă, oameni fug grăbiți,
Dar nu-i nicio nenorocire,
Din când în când să fiți udați
De-a ploii minunată simfonie!

Mi-e sufletul puțin murdar,
Îl scot discret să-l spele ploaia,
Apoi curat, făr’ de păcat,
Îl pun la loc. Trăiască ploaia!

Iară când totul s-a oprit,
Mă tot ațâță o întrebare
Umbrele roz s-or mai găsi
La magazinele de ploaie?

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.