Te mai aștept și-acum în casa unde,
Mai dăinuiește încă amintirea,
Aprind din când în când lumina,
Sperând ca astfel să-ți mai văd privirea.

Nu face-o dramă dintr-o simplă ceartă!
Suflet pierdut, te vreau din nou cu mine!
Nu suntem primii care fac prostia,
Așa că ia o hotărâre înțeleaptă!

Romantic, cam timid și mult prea sincer,
Ce spaimă inimi-mi dădeai
Când mă trezeam și nu erai cu mine,
Dar dușul ce-l făceai mă liniștea.

De ce-ai plecat? De cine ți-a fost frică?
De gura lumii, neamuri sau colegi?
Îmi pare rău dacă iubirea noastră
Făcut-a subiectul bârfei celor blegi.

O mare gri, hidoasă și tăcută
Se întinde monotonă între noi…
De aș putea cumva întoarce timpul
Te aș aduce grabnic înapoi.

Când peste ani regretele tardive
Lăsa-vor lacrimi pe obrazul tău,
Să știi că te-am păstrat o viață-ntreagă
Chiar de m-ai părăsit, am fost al tău…

Te-am așteptat, cum am făcut o viață,
Să plec cu tine acolo-n univers,
Să stăm legați puternic, pe vecie
Asta va da iubirii noastre sens…

Și-acolo sus, vei fi numai cu mine
Vei fi a mea și eu voi fi al tău,
Grădina Domnului e atât de mare
Și nimeni nu ne poate face nici un rău!

Seara pe boltă, când apare luna,
Printre minunea miilor de stele
Alcor și Mona chiar de nu se-arată,
Vor rătăci alături printre ele…

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.