N-ai auzit de marele spectacol?
De fapt, o dramă plină de tumult
Cu două personaje legendare
Ce n-au găsit iubirea pe Pământ.

Tot cerul freamătă, se tânguiește,
Se aprind lumini pe bolta de azur,
Se schimbă scena, ai bilet la lojă,
Ce bine că te-am prins ca să îți spun!

E nebunie! Toți vor să îl vadă,
Îi merge zvonul că e cel mai bun!
În el găsești durere, deznădejde,
Legenda platoniei plină de parfum.

În rolul personal este chiar Luna
Ce Soarele-o iubește de nebun,
Iubirea lor, un drum fără de capăt,
Ce nu-i găsești speranță nicidecum.

Spectacolul legendei a-nceput,
În fosă muzica pare a plânge,
Iubirea imposibilă a lor
Inima spectatorilor o frânge.

Aleargă după ea, ce tip romantic!
Frumos ca și Apollo și șarmant
Îi face poezii din nori albaștri
Și-i pune-n păr flori de nu mă uita.

Ea râde, fuge și nepăsătoare
Nu-l bagă-n seamă până la apus,
Când se mai văd pe boltă doar o clipă
Și nu îi dă speranțe de răspuns.

El plânge e distrus, mâhnit și singur
Ar rupe tot întregul Univers,
Numai să poată strânge lângă suflet
Zâna lui blondă, Luna din povești.

E tare greu, o știe Demiurgul
Ce nu a ajutat vreun muritor,
Așa e dată legea nemiloasă
Să mori de dragul propriului tău dor.

Ce larmă! Ce succes! Ce multe bis-uri
Pe seama unui biet nefericit,
Ce-și va urma iubirea sa pe boltă…
Și poate se vor întâlni în infinit.

Speram s-obțin biletul de favoare,
Poate să capăt și-un autograf
Al imposibilei iubiri celeste,
Ce ne-a-ntristat pe toți din veac în veac.

Să ne trezim din visul cel de vară!
Cortina a căzut, teatrul e gol,
Rămânem tributarii cei de vază
Ai unui mare neîmplinit amor. 

Al dumneavăstră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea cât tot Universul.