Ce-i mai lipsea truditei noastre vieți?
Coronavirsu’ la noi, în țară!
Neanunțat ne-a prins și derutați
Și uite cum panica și frica ne omoară!
În țara mea miroase a pustiu
De-o boală mai a dracu’ ca hoția,
Minciuna, ura, toate la un loc,
Cât ne mai costă pandemia!
Amestecați acum în fața morții
Reacționăm la toate diferit,
Tot auzim că în spital se moare
Și personalul medical e chinuit…
Celula închisorii e în casă…
E drept c-avem sentință mai ușoară
Strict două ore și apoi apel…
Mă simt că emigrez când ies afară, 
Boli grave, pensii mici, oameni uitați,
Simțim prăpastia cum se adâncește
Și-n fiecare zi suntem mai deprimați…
Oare mai știm cumva cine greșește?
Oare mai știm ce trebuie făcut?
Parcă suntem într-o poveste de-a lui Kafka 
Și parcă orbii se uită pironiți la filmul mut.
Unii fără de alții suntem sortiți pieirii,
Viața-i pustie și n-are niciun rost…
Vom trece noi și de această pandemie
Să ne păstrăm cu gândul bun! 
Să fim uniți de la distanță,
Credință și tărie s-arătăm,
Iar masca ce-am purtat pe față
Într-un final, jos cu adevărat s-o dăm!

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.