O, Doamne-al vieții mele Tată,
E mult de când nu te-am mai căutat…
Ce să-i faci? Probleme ca tot omul,
Că multe angarale am pe cap…
Acum, oleacă parcă mi-e mai bine,
Am fost slăbit și am crezut că mor,
M-am spovedit pe joi la Popa Metru,
De gura Leanei n-am scăpat ușor.
Știu c-am făcut-o câteodată lată,
Da-n suflet, m-am rugat pentru iertare…
Mai o beție, câte-o-njurătură,
Scandal n-am mai făcut de la-nchinare.
Copiii nu se-ngrămădesc ca să mă vadă,
Nevasta spune că din vina mea…
Dar i-am crescut… ce?
Nu le-am dat mâncare?!
Lasă-i să vadă că e viața grea!
Și-ai mei bătrâni mă cicăleau într-una,
Dar am scăpat și nu îi mai aud…
S-au prăpădit și le-am făcut tot rostul,
La cele sfinte i-am cărat pe rând…
Dar uite că venii și boala asta,
Ajută-mă Tu, Doamne, ca să scap,
În tine mi-e acum toată speranța,
Îți voi sluji pe veci făr’ de păcat,
Tu, Împărate fără de prihana,
Pe tine te-oi urma cu adevărat.
– Leano, aprinde iute-o lumânare!
Ce întuneric, Sfinte, s-a lăsat!

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.