Când privesc imensitatea miliardelor de stele
Mă cuprinde filoxera neputinței ființei mele…
Existența efemeră pe-o planetă călătoare
Care, în final de ciclu, de asemenea dispare…
Și deschid fereastra lumii ca să meditez nițel
La al vieții rost pe lume și-al trăirilor mister.
Și cum stau așa, pe coate,
Gându-mi zboară la Tanacu,
Unde, ce să vezi, bădie,
A intrat în popă dracul!
A înnebunit sfințimea, ce vrea musai catedrale,
Când urgentă e nevoia de școli multe și spitale.
Vezi că negrul Aghiuță are mulți clienți fideli:
Politicieni, amante, secretare și șoferi.
Vai, săraci aleși ai țării, rău de tot s-au mai dilit
Căci la bani și la foloase tare s-au mai nărăvit.
Dragostea și ea e altfel, nu mai e ce-a fost odată,
Ca pe vremea străbunicii, când mam-mare era fată.
Azi copilele fumează , timpurile s-au schimbat,
Cu bărbații se distrează, dacă s-au emancipat.
Și-n această lume tristă, neagră fără niciun țel,
Mă trezesc și eu ca prostul, virtuos, timid și chel.
Și mai sper în continuare în iubirea adevărată,
Cineva din noapte-mi strigă: Dragă, zic să o lași baltă!
Mă retrag și las orașul cu-a lui viață sufocată,
Unde nu e loc visării și gândirilor curate,
Așa că închid fereastra… nu mai vreau să mai privesc
Lucruri, vorbe, știri, chiar fapte, care simt că mă rănesc.
Vreau să fug, să rup pământul, să ma lepăd de păcat
Chiar de nu sunt foarte sigur c-am scăpat,
Ca prin minune, din mașina de tocat…

 Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea, mare cât tot Universul.