O întrebare nu-mi dă loc de fel
Răspunsul nu-l găsii la Păstorel,
Dilemă gastronomică letală:
Cine l-o fi făcut întâia oară?
Eu cred că de la turci provine el
Și poate noi l-am îmbunătățit nițel.
Ei, n-ați ghicit de cine am discutat?
Știu, e vorba de rahat.
Că-l mănânci simplu sau în cozonac,
În checuri sau diverse variante
Îți lasă o impresie aparte.
Ingredient pentru cofetărie
Când îl mănânci e-o simfonie,
Pentru papile pură nebunie.
Și vara savurat cu apă rece
N-are rival, nimic nu îl întrece.
Rahatul ăsta, mare nebunie,
Pe care unii-l halesc cu frenezie,
Unii-n zadar degeaba se și jură
Că n-au mâncat fără măsură.
Gura-i trădează, frate, imediat
Că le miroase tare a rahat.
Unii servesc minunea puțintel,
Alții hulpavi, nu pot fără de el,
Unii mănâncă doar o bucățică,
Iar mincinoșii îl topesc, nenică!
În viață avem gusturi fel de fel,
Unul… ne place mult, altul de fel…
Un lucru va rămâne adevărat:
Tuturor ne place să mâncăm rahat!
Și dacă avem atâta bunătate
Să-l exportăm și în străinătate,
Să îi uimim cu brandul strămoșesc,
Ca cetățean al tării mă mândresc
Ce tare e rahatul românesc!

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea, mare cât tot Universul!