Lăsând la o parte misiunea serioasă a acestei distinse instituții, aș dori să fac o mică introspecție în partea mai placută a lucrurilor. Acum scriu cu detașare despre aceste nevinovate și inocente sentimente care la vârsta adolescenței, aflată în fază incipientă ne-au creat serioase probleme. Eram într-o perioadă de transformare atât spirituală cât și fiziologică. Totul în interiorul nostru era vraiște. Reactionam din instinct aruncându-ne cu capul înainte fără a face calcule meschine și fără a ne gândi nicio clipă la consecințe.

Era epoca marilor atracții firești adolescentine dintre băieți și fete. Fiecare avea în clasă câte o simpatie mai mult sau mai puțin recunoscută. Ușor, ușor noi baieții am început să dăm importanță felului în care arătam. Am început să trecem ușor de la ținuta răvășită și neglijentă la una curată și decentă. Mai mult, abuzam în exces de briantină și apă de colonie arătând uneori de parcă ne linsese vaca în cap sau mirosind a colonie proastă ca o drogherie. Purtam și cămăși cu manșete duble și gulere întărite cu balene, așa că la puțin timp, am primit o poreclă pe măsură ”Domn butoni, parfum și freză”. În marea mea ignoranță eram foarte mândru de aceasta.

Noi baieții începusem să citim romane de Karl May și, inspirați de alte personaje de film, servietele fetelor au început a se umfla cu biletele nevinovate semnate bombastic cu diverse pseudonime precun: vulpe șireată, sultanul inimii tale, braț de fier, stejar falnic, spadă aurie, inimă înflăcărată etc. Toate aceste mici și nevinovate dovezi de afecțiune pentru unele dintre colegele noastre au atras mânia unora dintre mamele acestora care cu o falcă-n cer și alta-n pamânt au vrut să cunoască pe don Juanii locali. La ora de dirigenție la care a participat în mod excepțional și doamna directoare, am fost avertizați să terminăm cu aceste glume proaste care scandalizaseră simțul matern al unora dintre mame. Incidentul, după o scurtă vreme, a fost uitat complet, dar alte incidente aveau să tulbure viața sentimentală a elevilor din clasa noastră.

Au apărut oracolele frumos caligrafiate cu diverse poze alb-negru sau color, lipite în acest caiet care era un deliciu în acea perioadă. Se scriau amintiri care aveau darul să fie o piedică în calea trecerii timpului. Trebuia să raspunzi unor întrebări mai mult sau mai puțin indiscrete. Vă dați seama ce scandal a generat un astfel de caiet ajuns pe mâna mamei unei fete bune la învățătură. Nu la fel de bună a fost și mama ei, care tip de femeie rigidă din cap până în picioare lipsindu-i cel mai elementar simț al umorului a fost exact instrumentul nedrept al sorții care vedea totul în negru. Alte ședințe cu părinții, alte amenințări și admonestări care aveau darul de a ucide ce era frumos și nevinovat în sufletele noastre de copii.

Sunt persoane care au ochelari de cal și sunt straine de emoțiile normale trăite de orice individ. C’est la vie, cum ar zice englezul Goethe. Noroc că timpul și uitarea fac uneori treabă bună. Pe la jumătatea anului școlar, am fost testați de noul profesor de muzică pe care l-am poreclit din prima ora ”Beethoven”. Tânăr și plin de idei, a înființat un cor al școlii la care cei selectați aveam repetiție în fiecare joi a săptămânii de la ora 16 la ora 17.

Atunci am cunoscut-o pe Rodica, o fată de la altă clasă a șaptea. Dragostea a fost una sinceră și rapidă. Așteptam cu înfrigurare fiecare joi, când aveam să-mi întâlnesc domnița inimii. Eram copleșit de noua mea dragoste nemărturisită. Era o fată șatenă, minionă și extrem de veselă. Rareori am văzut-o tăcută sau supărată. Era extrem de volubilă, guralivă și zâmbăreată. Aș fi vrut să-i spun atâtea lucruri dar când eram față în față mă blocam și nu mai puteam să scot o vorbă.

În paralel aveam o prietenă mai veche Melania, care locuia în apropierea mea, fiind eleva unei alte școli din cartier. Cunoscându-ne de ceva timp am reușit să-i fac câteva declarații să-i împărtașesc gândurile mele vis- a-vis de ea, ba chiar i-am făcut și câteva nevinovate versuri. Ne-am plimbat ținându-ne de mână pe aleile parcului Bazilescu. Frumoasă și plăcută inconștientă juvenilă. Plimbarea mea alături de Melania a fost surprinsă de câțiva colegi de ai mei aflați și ei la plimbare prin parc. Vă dați seama că după aceasta, cota mea în clasă a crescut apreciabil. Aș fi vrut ca pe Rodica, după ora de cor să o pot conduce acasă. Speram astfel ca tăcerea mea să se rupă și să-i pot mărturisi înflăcăratele mele sentimente. Fatalitate fatală! Nu a fost să fie. De fiecare dată pleca însoțită de buna ei prietenă și vecină Dana, o brunetă înăltuță și la fel de drăguță.

Așa că, iată-mă că mi-am urmărit prințesa hotărât să-i aflu strada și numărul pentru a-i scrie o epistolă în care aveam să-i mărturisesc toată dragostea ce în taină i-o purtam. Lucru pe care l-am aflat relativ ușor. În același timp aveam să-i scriu și Melaniei, care întâlnindu-mă mi-a reproșat tăcerea mea din ultima vreme. Iată că aveam a scrie două scrisori diferite, uneia să-i mărturisesc dragostea cerându-i să-mi devină prietenă, iar celeilalte aveam să mă explic cu privire la tăcerea și răceala mea motivind examenul de absolvire pe care urma să-l trecem amândoi.

Într-o seară de inspirație le-am scris celor două fete, dar din neglijență nu am mai controlat cele două scrisori și le-am încurcat adresele, așa că ele au ajuns fiecare la cine nu trebuia. Mare mi-a fost dezamăgirea când am primit răspunsurile celor două fețe pe care le-am pierdut pentru eternitate. Iată-mă o victimă a propriilor mele sentimente.

Distrus sufletește, fără poftă de viață și mâncare, mă ofileam și fierbeam în suc propriu. Brusc am luat o hotărâre vitală pentru soarta mea. Aveam a mă sinucide din dragoste. Îmi și imaginam cele două iubiri jelindu-se la capatâiul meu, clasă, stradă, toată lumea care plângea sincer moartea mea. Gânduri de tânăr imbecil. Intram în vacanța de primăvară când intenționam să-mi pun în aplicare planul sinuciderii care avea să-mi aducă nemurirea, mila și compasiunea totală a semenilor mei. Doamne, cum de am uitat celebrele versuri ale lui Coșbuc!

„De rupi din codru-o rămurea/ Ce-i pasă codrului de ea,/ Ce-i pasă unei lumii întregi/ De moartea mea.” Vă dați seama cam ce ghiveci călugăresc era în capul meu. Așa că hotărât și pus pe treabă, am băut dintr-o soluție de stropit garduri sau via, pentru ploșnițe sau gândaci, pentru spălat pereții sau parchetul sau desfundat chiuvete, care în niciun caz nu mi-a adus moartea. Ce a urmat a fost tragic pentru persoana mea. Trei zile și trei nopți ca-n povești am stat pe scaunul de toaletă cu dureri abdominale și la fund cu lapoviță și ninsoare ce a avut darul de a mă lecui de dragoste pentru mult timp de atunci înainte. Așa că aviz amatorilor care vor să împuște doi iepuri dintr-un foc.

Dezamăgit fiind, dar nemaiavând probleme amoroase, m-am dedicat învățăturii, am pus tovărășește mâna pe carte, am trecut anul și mi-am luat diploma de șapte clase cu brio.

În speranța că mica mea pățanie să vă schițeze un zâmbet în colțul gurii, vă mulțumesc pentru înțelegerea și răbdarea acordată.

Al dumneavoastra A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.