Vânzoleala de peste zi se potoli de-ndată cu lăsarea serii. Oamenii, ce până atunci au mai forfotit pe uliță sau prin gospodăriile lor, s-au retras, ca la o comandă, la căldura propiului cămin. Pregătirile au luat sfârșit; era Ajunul Crăciunului și fiecare dorea să-l întâmpine împreună cu cei dragi. Pâlcul celor câțiva micuți colindători s-a retras și el, fiecare ducându-se acasă mulțumit cu cele primite în dar pentru cele urate.

Măriuca, o fetiță frumoasă și isteată foc, avea un plan secret, al ei…  Avea să-l aștepte pe Moș Crăciun în cantonul, acum părăsit, de la marginea satului. Cândva a funcționat lângă barieră, când linia trenurilor marfare mai funcționa. Acum avea alt traseu, ocolitor. Linia fusese dezafectată și scoasă din uz. Doar cantonul fostului împiegat mai rămăsese în picioare, ca un martor mut al acelor timpuri, de curând apuse.

Cu trecerea timpului, satul și așa mic, parcă intrase și el la apă. Mulți dintre cei ce locuiau aici, ca și părinții Măriucăi, au plecat în băjenie, prin țări străine, pentru a-și câștiga pâinea pentru ei și familiile lor. Măriuca locuia acum cu bunica ei. La școala ponosită a satului, nu mai erau decât șaisprezece elevi, de diferite vârste cuprinse între șapte și paisprezece ani. Învățător era un băiat suplinitor, absolvent de liceu, dar care punea mult suflet și pasiune pentru acești copii. Doar dragostea lui pentru micii învățăcei l-a ținut acolo, pe o leafă de mizerie. În afară de materiile predate, acest tânăr baiat le acaparase atenția cu poveștile lui fabuloase despre personaje ce le-au aprins curiozitatea și fantezia facându-i să viseze. Bineînteles că n-au lipsit Frații Grimm, Cristian Andersen, Cele o mie și una de nopti pentru cei mici, iar pentru cei mari Jules Verne. Toate acestea nu erau prinse în programa școlară, dar erau ascultate împreună, atât de cei mici cât și de cei mari, câteodadă și câte o ora, două peste programul școlar.

Măriuca era și ea fermecată de poveștile spuse de tânărul învățător. Tot el era și profesor de religie, de matematică, istorie și geografie. Așa a aflat Măriuca despre nașterea domnului nostru Iisus Hristos în ieslea cea saracă, înconjurat de sfintele animale, cum magii au pornit să-L vadă și să se închine la El cu daruri.

Îi plăcea nespus să viseze, lucru observat și de bunica ei, care îi zicea de multe ori că e cu capul în nori.

Mai fusese în toamnă, cu mai mulți copii, la cantonul părăsit. Plecând să culeagă ghebe, i-a apucat ploaia și s-au adăpostit înauntrul lui.

Intră binișor in canton, se descălță de cizmele ponosite și murdare și se puse pe o laviță, care ținea loc de pat pentru lucrătorul feroviar, care mai dormea între două trenuri. Plănuise de ceva timp mica ei aventură și-și luase cu ea o lanternă, ca să nu-i fie teamă. Merinde avea în desaga cu care colindase, așa că luă câte ceva din cele căpătate.

Era o noapte caldă și frumoasă de decembrie. Afară începură să cadă fulgi de zăpadă. Măriuca se lipi cu nasucul de micul geam al cantonului. Ghemuită pe laviță, se acoperi cu o patură veche și fu cuprinsă de o placută toropeală. Printre fulgii mari care cădeau îi aparu brusc imaginea părinților ei, care îmbrăcați de sarbatoare, îi zâmbeau și-i făceau cu mâna. Erau veseli și purtau în mâini multe cadouri. Căzuse într-o stare de veghe, amestecată cu un somn parțial, probabil că moțăia și apoi visa… Era foarte fericită.

Geamul mic al cantonului se aburise de respirația caldă a Mariucăi. În fața ei, acolo, la cantonul acela părăsit, se producea o minune. Îl văzu pe Moș Crăciun în caleașca-i trasă de reni și plină cu daruri. S-a oprit pentru o clipa, i-a făcut cu ochiul și i-a zâmbit, dupa care a plecat făcându-i semn cu mâna. I-a plăcut mult de el și i s-a parut mai frumos decât în fotografiile din cărți. Știa că nu avea să primească daruri pentru că îi scrisese prea târziu Moșului. Dar, în sinea ei, spera că poate Zâna cea Buna sau chiar Făt Frumos care într-adevar era frumos, avea poate a-i oferi și ei ceva. În fața ochilor ei se perindară câteva zeci de personaje de basm.  Adormi adânc obosită, dar extrem de fericită.

Dar să vă conving că minunea există. Cine credeți că se îndreptau spre casă, încărcați cu daruri și multe bagaje, obosiți și fericiți că mai aveau puțin și ajungeau, în sfârșit, acasă? Chiar părinții Măriucăi care, vazând lumină de la fereastra cantonului părăsit, curioși poate sau să-și mai tragă puțin sufletul de atâta mers, au intrat în acesta. Vă dați seama ce mare le-a fost mirarea când, pe amarâta aia de laviță, și-au găsit cel mai de preț dar al lor, pe Măriuca, care la rândul ei trezindu-se din somn, în brațele parinților ei, a plâns de bucurie și i-a mulțumit mult, mult de tot Bătrânului Moș care a oprit și el o clipă la canton și i-a dăruit cel mai frumos cadou primit vreodată.

Minunile Moșului sunt multe și ele au ca protagoniști pe cele mai de preț suflete din lume, adică pe copii. Așa că lasați-i să viseze și nu le stricați bucuria. Moș Crăciun mie imi e drag și-l rog și eu, la vârsta mea, să nu mă ocolească niciodată așa cum nu m-a ocolit nici până acum. Îl iubesc și îl asigur că va ramâne în inima mea cât timp voi trăi.

La mulți ani și Crăciun fericit!

Al dumneavoastra  A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea, mare cât tot Universul.