Astăzi m-am plimbat agale prin parcul din apropierea casei mele. Iată-mă cum lenevesc relaxat pe o bancă, iar soarele cu razele lui calde, mă face să moțăi lipsit de griji. Precizez că, alături cu parcul cu pricina se află un liceu teoretic.

Deodată, pe aleea curată cu pomi umbroși și bănci relaxante, subit își face apariția un grup de elevi și eleve care probabil terminaseră cursurile. Erau ca un stol guraliv de vrăbii, sau mai bine zis ca o ceată de tătari, vocali și extrem de gălăgioși creând o larmă de nedescris, eliberindu-se de energia specifică vârstei lor. Atunci, mi-am amintit și eu, viața de elev pe care am parcurs-o ca multe, multe alte generații, ce și-au tocit coatele pe băncile școlii și au pus la încercare răbdarea profesorilor care se chinuiau să ne lumineze mintea și spiritul. Căzând în această nostalgică reverie, mi-am amintit de un episod ce m-a făcut să zâmbesc.

Mama era ocupată mai toată ziua cu slujba pe care o avea și grija pentru a asigura cele necesare traiului zilnic. Eu hăndrăleam cât e ziua de mare, băteam ”Maidanul cu dragoste” al lui G. M. Zamfirescu și mimam preocuparea pentru școală. Toate grijile casei, apăsau pe umerii și așa firavi ai mamei, care fiind un om foarte responsabil, căuta să se achite exemplar ca eu sa nu simt golul lăsat de dispariția prematură a tatălui meu. Întoarsă acasă, nu uita niciodată să mă întrebe dacă mi-am scris și învățat temele, dacă am probleme la școală, întrebări care invariabil primeau același răspuns afirmativ, liniștitor. Dădeam un rasol original învățăturii, având o situație la limita promovării. Învațam foarte economicos atât cât să supraviețuiesc  vieții școlărești și să promovez în anul următor. Mai aveam câtiva colegi care împărțeau aceeași situație la învățătură ca și a mea. După porecle formam o adevarată  gradină zoologica: Șobolanul, Ursul, Văcuța, Bursucul, Șarpe, Calul. Stăteam toți în ultimile bănci ale clasei. Eram priviți ca o ceată de proscriși greu digerabili de profesori și restul colegilor. În concluzie, ce s-o mai dam dupa vișin?! Eram niște catastrofe!

La una din orele pe care le aveam, celebra gașcă la care s-au alăturat și alți elevi, am chiulit ducându-ne pe terenul de fotbal din curtea școlii. Am încropit la repezeală doua echipe, am pus servietele de-o parte și de alta, facându-ne porți și ne-am apucat de joc tovărășește.

Conducerea școlii, cred că a fost imediat anunțată. Absorbiți de miza meciului, n-am observat când ne-au fost luate servietele, ca pe niște valoroase trofee, fiind găzduite cu mare fast în cancelaria școlii. Am fost anunțați oficial că nu aveau să ne fie înapoiate, decât dacă vom veni să le luăm cu unul dintre părinți. „A dracului fatalitate fatală”, ar spune Nenea Iancu.

Cu cine să-mi recuperez eu servieta, plină de cărți și caiete? Cum mergeam sictirit spre casă, absorbit de necazul în care căzusem, mă întilnesc cu nenea Pericle -acesta fiind tatăl bunilor mei prieteni de joacă, Gioni și Cornel, un tip categorisit de noi copiii, ca fiind de gașcă. Copil de cartier mărginaș al Bucureștiului spuneam ”Bună ziua” tare și răspicat, de la trei km. Mirat de tăcerea mea, nea Pericle mă apucă de braț și-mi spuse: – Ce-i cu tine mai Mariane, de esti asa suparat?
– Ce sa am, bre?… i-am răspuns eu plin de obidă și-am început să-i relatez mica mea dramă. Dupa ce mi-a ascultat necazul, mi-a spus zâmbind:
– Lasă că merg eu cu tine la scoală. Da’ să știi că, pentru figurație, am să-ți trag vreo două pălmi și tot ce voi socoti eu de cuviință!

Fericit până la Dumnezeu, am plecat cu salvatorul meu la școală.
Scena din cancelarie a fost una demențială: mi-am luat o față de-mi plângeai de milă, ispășit și inocent ca Sfântul Sisoie în fața porții Raiului. Diriginta mea a început să cărăbănească acuzații la adresa mea privind notele la învațătură și a comportamentului meu total neadecvat pentru un școlar.

Jap! Jap! au răsunat imediat două palme gospodărești de-am văzut stele verzi, plus amenințările aferente cu bătaia ce avea să mi se administreze acasă. M-am uitat pe furiș, cu coada ochiului, la dirigintă și-am văzut-o zâmbind fericită de corecția ce mi-a fost aplicată.Iată-mă din nou în stradă, ținând în mână servieta mult râvnită, totodată mulțumindu-i și vecinului meu pentru bunătatea și înțelegerea acordată.

Inopinat, la vreo lună, mă trezesc cu mama la școală. Bineînțeles că diriginta m-a pus din nou la zid, tocându-mă la foc automat. La auzul acestor vești „bune”, mama mai mai să leșine. După ce șocul resimțit trecu cât de cât, dirigintei i se păru nefirească reacția mamei și-i zise:
– Dar aceeași situație i-am relatat-o și soțului dumneavoastră în urmă cu o lună!

La auzul acestei vești, mama ramâne din nou ca la dentist.  Ajunși acasă, vă dați seama ce cafteală zdravană am încasat de la biata mea mamă, care după ce s-a răcorit bine, n-a uitat să mă întrebe cine a fost presupusul ei soț. I-am povestit adevărul și după bătaia încasată mi-am luat un vagon de angajamente. Cu chiu, cu vai, am trecut clasa și-am intrat în vacanța mare, care de altfel la mine se prelungea și în timpul anului școlar.

Iată că anii de școlar au trecut și acum realizez adevărata dimensiune a inconștienței juvenile.

Al dumneavoastră sincer  A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât Universul.