Poezie scrisă pentru Amelia pe timp de pandemie

Mi-e dor de cea cu ochi ca de măsline,
Abia aștept la timpul când s-o văd,
Să mi-o drămăluiesc ca pe-o găină,
S-o iau în brațe și s-o strâng cât pot.
Acasă și-a lăsat vechii prieteni:
Marcel – poneiul, broasca și-un motan,
Precum și preferatul ei, ursul Alexe,
Plânge și crocodilul Aga Can.
Gonzo, Babic, la fel papușa Barbie,
Oftează așteptând să vii la ele.
Mai e puțin și ai să-ti vezi regatul,
Ce stă în rafturi, așteptând să fii cu el.
La țară ai întâlnit o lume nouă,
Poți alerga, țipa în gura mare,
Să fugi după găini și după Rusu,
Să te distrezi cât ziua e de mare.
Ți-au luat ai tăi o casă minunată,
Dar tot alergi să prinzi pui de găină.
Îți place să conduci tractorul roșu
Și să-ți plimbi căruțul în gradină.
O văd cam rar și pe mobil, firește,
Să povestesc de ea nu m-aș opri.
S-a împlinit, s-a înălțat, vorbește,
Râde ș-atunci când face și prostii.
Acum stă-n poarta casei și vorbește
Cu noul ei prieten din vecini,
Tarzan îl cheamă ș-amândoi tovarăși
Mahalagesc și de urât își țin.
Cu tine viața noastră-i mai frumoasă,
Să crești, iubita noastră, făr de griji!
Te așteptăm s-apari ca și-o vedetă
Ce publicu-i cerșește înc-un bis.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea, matre cât tot Universul.

Please follow and like us:
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.