Autoportret


Venim pe lume goi si triști
Și tot la fel ne-ntoarcem iară
Porniți de undeva din neant
Și tot în neant ne-ntoarcem iară.
De-a fost viața paradis,
Sau de a fost o grea povară,
Măcar știu c-am fost iubit
Și-acum iubesc… a nu știu câta oară.
Am fost actor în piesa mea,
Un rol modest, fără trofee,
Nu am regizor, nici sufleor,
Mă simt o stea pe-un cer cu mii de stele…
Așa că nu lăsați cortina,
Spectacolul se joacă iar,
Biletele au fost vândute,
Dacă e bal, lăsați să fie bal.
Cum că viața este scurtă,
Că vremea zboară, orice om o știe,
Am irosit-o-n zeci de mii de fleacuri
Și totuși o iubesc la nebunie.
Un visător ce-i place viața…
Nu știu cum timpul a trecut,
Trăind din plin fiece clipă,
Multe nopți albe am petrecut.
Și cu o gașcă însetată,
Glumeți, spontani dar și cu har,
Descopeream și eu dictonul
Ce-l moștenim de la romani*.
La timpul tinereții mele,
Distracția era la bar,
Restaurant, hotel, grădină
Sau invitat al vreunui ceai,
Un mazagran, o prăjitură,
Mici flirturi, aventuri galante,
Iubiri de-o zi sau de o noapte,
La fel ca florile din glastră,
Mureau în ziua următoare…
Și toate aceste mici păcate,
Ce dădeau gust dar și culoare inconștienței juvenile,
S-au stins în sala vieții mele de-așteptare.
Viața-i o glumă, n-o luați în serios,
Mâncați din tortul ei cu frenezie,
Ardeți total iubirea pe-al ei rug,
Trăind din plin această nebunie.

*in vino veritas


Al dumneavoastră A.
Vă aștept în inima mea mare cât tot Universul!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.