Ei, ce sa vezi?! Am o meteahnă mai veche și din când în când cad în butoiul cu melancolie blegoasă. Ce sa fac?! ”dacă mi-e naturelul simțitor”? Mă cuprinde o nostalgie presărata cu nițică melancolie, altoită cu o porție zdravană de regret, condimentată cu păreri de rău și multă tristețe. Să fie o criză de identitate, cauzată de vârsta mea prea tânără, o proastă înțelegere a vieții sau o proastă înțelegere a celor din jur? Percepția mea senzorială e acută față de suferințe și necazuri, care ne afectează mai mult sau mai puțin. Corpul mi-e sănătos, dar oare pentru partea de suflet cine mă poate ajuta? N-am să iau la plecare absolut nimic. Încă de la naștere la Primărie mă așteapta Certificatul de deces.
O viață întreagă m-am frământat în malaxorul vieții, am avut satisfacții și deziluzii, bucurii și necazuri iar acum, pentru o clipă, parcă am obosit. Simt nevoia să mă odihnesc puțin și să mă adun de pe jos. Din când în când îmi intentez și câte un proces de conștiință, prin care îmi recunosc lucrurile mai puțin bune pe care le-am făcut. Dar mă simt mai ușurat sufletește încercând să-mi administrez singur medicația empirică, sufletească de care am nevoie. Sunt receptiv la pațaniile și poveștile celor din jur. Mă consider ca un ou învelit într-un ambalaj atât de fragil care, odată spart cu greu se mai reface, vorba poetului:
„De rupi o coardă la vioară
Cu-n dangăn moare suspinând,
Înlocuiești această coardă
Și-auzi vioara iar cântând
Când cu-o bătaie cât de mică
În poarta inimii lovești
Ea plânge-amar o viață-ntreagă
Și nu mai poți s-o-nlocuiești.”
Mă întreb câteodată în prostia și naivitatea mea, de ce oameni cu bani din artă, actori, cântăreți celebri s-au sinucis? Se pare că nu lipsa banilor i-a determinat să facă aceasta, ci lipsa altui ingredient al vieții de care nu au avut parte și pe care l-au căutat dar nu l-au găsit. Doctorul din mine nu are cabinet sau stetoscop, nu are halat alb și nici parafă, dar dă concedii medicale conștiinței cu multă generozitate spre drumul regăsirii de sine. Bâjbâim în întunericul din noi, dar puțini sunt aceia care găsesc calea dreaptă spre propria liniște și pace de sine.
Studii pshihologice aprofundate de savanții americani, români și ruși arată binefacerile
locuirii împreună a diverselor generații: părinți cu copii cu nepoți și bunici, totul laolaltă formând un tot unitar, de concordie familială. Dacă v-ați certat, pune mâna repede și cere-le iertare și pune-i înapoi în sertarul cel mai important al inimii tale. Copiii tăi sunt cel mai important lucru din viața ta, ei sunt unitatea de măsură a vieții tale, sunt rodul dragostei și al muncii tale de-o viață. De ce să nu te bucuri de rezultatul strădaniei tale?! Adunați-vă ,lasați orgoliile, cautați să vă înțelegeți unii pe alții și o să vedeți ce bine o să vă fie! Ce să vă spun?! Pentru mine copiii sunt rațiunea de a trăi în mijlocul acestei mari turmă de oameni, uneori greu de înțeles și de suportat. Ei îmi dau puterea de a merge cu fruntea sus și gândul la patrie înainte.
Simt câteodată nevoia să-mi scot inima din piept și s-o joc în picioare ca pe draci, să-i scot durerea, supărarea și obida din ea, apoi s-o spăl într-un ocean de bucurie și să mi-o pun la loc în piept, frumoasă și curată, dornică de frumos, de liniște și înțelegere.
Hai că am luat-o cam pe arătură! Dar ce să fac?! Om sunt și eu și la fel ca celebrul Gambeta declar sus și tare că nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Nu râde omule de naivitatea, prostia din sufletul meu care din când în când mai dă rateuri! Doamne, iartă-mă pe mine, creația ta supremă în care ai pus tot sufletul și ai turnat în el multe îndoieli și incertitudini.
Nu sunt un creștin practicant, mă duc rar la biserică, unde este o atmosferă rece, rigidă și apăsătoare. Sfinții mă privesc de pe pereți, reci, tăcuți, într-o muțenie ce mă înfioară comparativ cu bazilica Sfântul Petru din Roma, vizitată anual de zeci de mii de oameni, în care totul freamată de viață și de bucurie datorită lui Leonardo și Michelangelo.
Concluzionez știind că poimâine, 15 ianuarie, se naște oare pentru a câta oara Eminescu, la fel de sec ca și el : „Toate-s praf, lumea-i cum este / Și ca dânsa suntem noi”.
Dar trebuie să mă trezesc și să mă adun, mâine începe o nouă zi, unică în felul ei, care poate, sub impulsul hazardului, să ne aducă orice.
Și vă doresc: „Noapte bună, noapte bună/ Vine luna să vă spună / Și să toarcă la ferești/ Din noianul cu povești”.
Vă cer scuze pentru prostiile și inepțiile înșirate sub un impuls de moment.
Al dumneavoastră sincer A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.