Urare de an nou

revelionEi, uita-ne și la sfârșit de an,
Când facem și bilanțul de final …
A fost și bine, a mai fost și rău
C-așa e-n viată și va fi mereu…
Dar timpul e acum să ne distrăm
Și veseli noul an să-l așteptăm,
Cu toți cei dragi alături noi să fim
Revelionul să-l sărbătorim,
Cu mese întinse și cu bucurie
La care asortăm și veselie,
Eu vă doresc acum, în prag de an
Urarea sinceră de ”La multi ani!”

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Please follow and like us:
fb-share-icon20

Să nu uităm

colindeÎn serile când se porneau colinde
Era o sărbătoare pentru toți,
Răsplata noastră – nuci, covrigi și mere
Și oamenii ne așteptau în porți.
Trăiam o atmosferă de poveste
În nopțile în care colindam,
Urări și cântece plecau spre ceruri,
Iar cei de-acolo parcă le așteptau.
Acum, în nopți, nu mai auzi
colinde,
Nimic și nimeni nu mai iese-n drum,
În mohorâte case sunt doar umbre
Și nici din hornuri nu mai iese fum…
Pierit-au oare toți colindătorii?
Unde e capra, steaua sau domn’ domn?
Plecat-au rând pe rând cu carul mare,
Momiți de al bănuților ecou.
Colindătorii nu mai sunt aceiași,
Se cântă prin tramvaie și metrou,
Rar se întâmplă să primească plată
Și foamea nu se-alungă dând un leu.
O, Doamne Sfinte oare ce făcut-am?
Ce s-a-ntâmplat de ne-am înstrăinat?
Uitarăm oare sfintele tradiții
Ce-n negura de vreme ne-au purtat?
Grijă s-avem de sufletele noastre,
Cu sfinții și colindul l-am salvat
Să povestim, să ne-nvățam copiii
Că universul s-a născut la sat.
Să trecem dar, din când în când pe-acasă
Atâta timp și vreme cât om fi
Și mai ales s-avem o mare grijă
Să nu uităm nicicând c-am fost copii.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Please follow and like us:
fb-share-icon20

O altă poveste de Crăciun

mos craciunEi, dragi copii, trebuie să știți neapărat că Moș Crăciun este ajutat, pentru împărțirea cadourilor, de o armata de elfi, spiriduși și alți locuitori din țara zăpezii veșnice, unde, un an întreg, suflarea acesteia lucrează pentru ducerea la bun sfârșit a misiunii Moșului.

Moșul beneficiază de tehnică de ultimă generație pentru toată activitatea sa. Vă dați seama că altfel nu ar putea înregistra și nici da curs nenumăratelor dorințe ale copiiilor din întreaga lume. Astfel, Moșul are la dispoziție calculatoare, telex, fax, dar și tehnicieni care țin legătura, printr-un satelit, cu el și celebra lui sanie, trasă de faimosul Rudolf împreună cu ceilalți opt reni.

Jucăriile, de la cele mai simple până la roboți, rachete, avioane și mașini teleghidate de tot felul, se realizează în secții și ateliere.

Ei, dar timpul trece, renii au mai îmbătrânit, sania Moșului trebuie verificată tehnic an de an pentru că nu-i ușor lucru să transporți zecile de milioane, chiar miliardele de jucării. Așa că, inginerii, fizicienii, specialiștii și personalul de producție au în vedere și modernizarea saniei cu aparate de măsură, control, ghidaj și mai ales poziționare cu ajutorul gps-ului și alte minuni tehnice, pentru a se cunoaște, în orice clipă, unde se află Moșul, precum și destinațiile din seara de Crăciun. Pentru aceasta, au fost făcute probe de laborator, au fost testate cele mai bune materiale și a fost realizat un prototip, a cărui noutate erau doua motoare de rachetă care să înlocuiască tradiționalii reni. Testele nu se fac însă, numai în laborator, ci și în poligon. De aceea, sania urma să fie supusă unui ultim test pentru a putea fi omologată, respectiv aptă de a pleca în ajunul Crăciunului în prima ei călătorie. Moș Crăciun a dorit să efectueze personal acest ultim test, în penultima săptămâna a lunii noiembrie. Așa că, iată-l pe Moș Crăciun, de această dată în costum de pilot, la manșa noii sănii.

Sania a demarat silențios, fără probleme, staff-ul tehnic ținea permanent legătura cu Moșul, care raporta orice manevră, orice amănunt legat de viteză, condiții de zbor, înălțime, vânt, temperatură, parametrii aparatelor de zbor și poziția dată de gps.

Testul s-a desfășurat noaptea, în condițiile naturale ale misiunii lui Moș Crăciun. Acesta se apropia de final când, brusc legătura se întrerupse, motoarele se opriră, spre disperarea staff-ului tehnic, care monitoriza zborul.

Din cauza unei avarii la sistemului de distribuție a combustibilului, motoarele s-au oprit și Moșul a fost nevoit să aterizeze forțat, căzând peste un hambar gol al familiei Brad, din comuna Pata, județul Oradea. Bineînțeles că alarma s-a dat și toți au plecat în căutarea Moșului.

Familia Brad era formată din cinci copii orfani. De grijă le purta Ana, sora cea mai mare, elevă în clasa a X-a la liceul din comună. Ceilalți frați, Octavian de treisprezece ani, Titus de doisprezece, Saveta de noua ani și ultimul, Nicolae, de numai șase ani, erau elevi la școala generală. Rămași orfani, în urma decesului ambilor părinți, mai primeau ajutor din partea primarului și al câtorva oameni inimoși din sat, printre care se număra și nașul lor de botez, Ion Bogza, care era șeful postului de politie din sat și Dorel Binișor, medic, actualmente pensionar.

Bubuitura din hambar produsă în toiul nopții îi trezi pe frații Brat, care, ducându-se repede la locul de unde se auzi zgomotul, mare le-a fost mirarea găsind acolo un moșneag mai mult mort decât viu.

Copiii l-au dus în casă pe omul găsit, care era plin de praf, zgârieturi, echimoze, rănit la un braț care sângera ușor. Moșul răsufla greu și sacadat, cu ochii complet închiși îngăima cuvinte fără noimă.

Sora cea mare trimise pe unul din băieți la medic, care luă cu el o trusă de urgență și la lumina unui felinar orb, se duse să vadă pacientul căzut din cer. După ce îl cercetă, îi șterse rănile, îi opri sângerarea din brat și rugă copiii să-l vegheze până dimineața, când avea să-l vadă din nou pe misteriosul pacient.

A doua zi, copiii îl anunțară și pe nașul lor, care cercetă hainele celui picat din cer în căutarea vreunui act de identitate. Verifică și curioasa mașinărie care picase peste hambar, însă ramase fără nici un răspuns.

După opiniile doctorului, moșneagul suferise, la aterizarea forțată, o lovitură la cap care-i provocase o ușoară amnezie.

Pe celălalt front elfii și spiridușii împânziră Europa să dea de Moș Crăciun. Ultimul apel fusese înregistrat în nordul României, însă putea exista și o marjă de eroare.  Era posibil ca sania să se fi prăbușit în lacul Balaton, din Ungaria dar și în Munții Austriei. Starea de incertitudine și teama privitor la soarta lui Moș Crăciun își făcea loc din ce în ce mai mult în inimile celor ce îl căutau. Trecuse deja o săptămâna fără nicio veste despre el…

Copiii se îngrijeau în fiecare zi de misteriosul Moș, însă din cauză că mâncarea  și resursele lor erau puține, Octavian sări în curtea vecinului lor, Costel Cărpănosu pentru a lua din slănina și cârnații puși de acesta la afumat. Atât Costel Cărpănosu cât și nevasta lui, Aglaie, erau cunoscuți în sat ca fiind două personaje acre, reci și zgârcite. Octavian fu surprins de Cărpănosu  furând din cârnați și se duse glonţ la poliție să reclame fapta. Bogza trebui să dea curs reclamației și să-și ancheteze finul.

Urma sa vină vacanța Crăciunului. Copiii se ocupau că trebuirile casei, când deodată fura surprinși de pacientul găzduit de aceștia, care, sărind în picioare, întreba unde se află, afirmând că el este Moș Crăciun.

Copii au crezut că fabulează, că poate are febră și au trimis după medic care veni într-un suflet. Medicul îl dezbracă până la brâu pe Moș, îi ascultă inima și plămânii, îi luă glicemia și tensiunea. Totul era normal. Pacientul părea că-și revenise total.

Când bătrânul se prezentă doctorului ca fiind Moș Crăciun, doctorul îl privi cu neîncredere, crezând că pacientul încă mai prezenta simptomele ușoarei amnezii… Văzând atitudinea sceptică a medicului,  Moșul îi spuse în timp ce îl direct în ochii:

– Dorele, tu crezi în Moș Crăciun? Poți spune tu acestor minunați copii, care au stat și au avut grija de mine, că Moș Crăciun nu exista? Nu-i așa că nu poți? Îți mai aduci aminte când aveai 6 ani și mi-ai scris o scrisoare în care mi-ai cerut să îți aduc două truse medicale de jucărie? Ai lăsat scrisoarea sub preș la intrarea în casă.
Doctorul mai, mai să leșine. Oare cine era în fața lui? Un nebun, un farsor sau chiar Moș Crăciun?
– Cu un an înainte, când ai fost bolnav și n-ai apucat să-mi scrii, am venit la tine cu cadouri pe care le-ai gândit și ți l-am arătat pe Rudolf la fereastră. Nu, n-ai visat! În acel an, în loc de brad, părinții, care nu au avut bani să cumpere brad, au ornat un ficus cu globuri și beteală.
La auzul acestora, medicul a început emoționat să-și ceară scuze pentru faptul ca nu l-a recunoscut pe cel care nu-l uitase în nici un an de Crăciun.
– Nu, eu îți sunt recunoscător că m-ai pus pe picioare. Acum, te rog ,ca înainte să plec să-l aduci la mine pe Costel Cărpănosu și să îmi dai telefonul tău mobil să iau legătura cu elfii și spiridușii mei.
Așa că Moș Crăciun îi contactă pe cei care-l căutau de mama focului. și le spuse unde se afla.
Mai era puțin timp și el trebuia să facă copiii lumii fericiți, așa cum o face dintotdeauna, an de an.

Dorel Binișor se duse glonţ la Cărpănosu, care îi fusese coleg de scoală elementară și cu care nu mai vorbea de câțiva ani, de când s-au certat pentru niște scânduri. Costel nu-și putu opri mirarea de vizita fostului său coleg, care sub pretext că Bogza anchetează furtul lui Octavian și  prezența lui era obligatorie, îl duse direct în fața lui Moș Crăciun. Bătrânul Crăciun îi ceru medicului să îi lase singuri, ceea ce acesta din urmă și făcu.

În timp ce ieșea, medicul le spuse copiilor cine este personajul pe care ei îl recuperaseră din hambarul lor părăsit, iar aceștia fură extrem de entuziasmați să afle că de fapt moșneagul nu fabula și nici amnezic nu era.

Moșul, rămas singur cu Costel, i se adresă acestuia:
– Mă Costică!
Iritat, Costel ripostă:
– Cui îi spui tu Costica, mosule?
– Pe tine! se apropiă Moșul se impunător spre cel care părea că se făcuse o leacă mai mic.  Tu de mic ai fost mai coleric și ai făcut năzdrăvănii,  dar nu te-am certat niciodată și de Crăciun tot ți-am adus daruri.
–  Dar cine ești dumneata ca să mă cerți? întrebă Costel
– Eu sunt Moș Crăciun și an de an te-am tolerat cu toate minciunile spuse părinților tăi. Te-am iertat și când i-ai stricat trotineta lui Adrian, când ai pus stăpânire pe timbrele lui Gabriel, când i-ai vândut porumbeii lui Mișu, care te rugase să ai grija de ei o perioadă, mințind că i-a mâncat pisica.
Costel se înroși la față și puse privirea în pământ.
– Acum, înainte să plec, te rog, să-ți retragi plângerea depusă împotriva lui Octavian și să mă aștepți că voi veni sigur la tine în noaptea de Crăciun.

Nici nu se termină bine discuția, că tehnicienii Moșului ajunseseră într-un suflet in curtea familiei Brad, unde îl găsiră și recuperară viu și nevătămat pe iubitul Moș Crăciun, care îi  îmbrățișă pe cei cinci frați și își luă la revedere de la ei, cu promisiunea că, în noaptea magică, va veni și la ei.

După ce strânse mâna celor de față pleca spre sania cu reacție, care între timp fusese reparata, se urcă în ea și se făcu nevăzut. Ajuns acasă, Moșul făcu ultimele pregătiri, înainte de a pleca sa împartă darurile copiilor. În noaptea de Crăciun, după ce termină de trecut pe la toți copiii lumii, nu-și uită promisiunea făcută celor de la Pata. Lasă un brad frumos aprins cu nenumărate beculețe și decorat cu globuri de o frumusețe nemaiîntâlnită, făurite cu mult drag de către spiriduși.  Trecu pe la Costel Cărpănosu,  căruia i-l aduse pe fiul lui cu soția și nepotul și pe care nu-i mai văzuse de trei ani.  Bucuria revederii fiului, nurorii, dar mai ales a nepotului, fu imensă. Uimirea cea mare avea să o aibă Moș Crăciun când văzu că invitații lui Costică la masă erau cei cinci copii, doctorul Binișor cu soția cât și nașul Bogza tot cu soția. Toată lumea celebra acum nașterea Domnului nostru Iisus Hristos precum și venirea lui Moș Crăciun cu nelipsitele lui daruri.

De Crăciun orice minune este posibilă! Sărbători fericite!

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul!

 

Please follow and like us:
fb-share-icon20

Spiritul Crăciunului

juca2

Luna decembrie este o lună mai specială. Aceasta aduce cu ea bucuria sărbătorilor, spiritul Crăciunului se face simțit, ne facem cadouri și devenim mai receptivi sufletește.

Miracolul Crăciunului reușește să aducă zâmbete, să rezolve probleme sociale cu ajutorul nostru, al tuturor, ceea ce ne face să ne simțim mai umani, mai buni.
Bine ar fi ca spiritul Crăciunului să fie prezent cu noi în tot timpul anului.
Toți suntem foarte sensibili când vine vorba de animale, de bătrâni, dar mai ales de copii.

Mihai Sima este exemplul omului pe care spiritul Crăciunului și dragostea pentru copii l-au determinat să facă gesturi de care n-ar fi crezut niciodată că este capabil.

Acesta era acum un pensionar anonim ce-și ducea traiul modest într-un apartament dintr-un bloc din București, la al cărui parter, pe toată lungimea stradală, într-o fostă alimentară, era un magazin numai cu articole pentru copii.

Fost mare sportiv, campion național, european, și mondial a dominat probele de alergare de cinci, zece și douăzeci de km. Cei din generația lui își aduc cu drag aminte de acest exceptional sportiv. Gloria lui a fost însă, uitată treptat, odată cu trecerea implacabilă a timpului.

Mihai Sima a fost căsătorit cu o gimnastă de la acelaşi club sportiv. După retragerea din competiții și-a desfășurat activitatea ca antrenor. Când venea vorba despre el nu auzeai decât cuvinte de laudă. Părea un om împlinit și fericit. Soția ii dăruise doi băieți de care era mândru. Dar viața își are meandrele ei… Prima mare lovitură a primit-o când soția sa a decedat în urma unei necruțătoare boli. Fiind o fire introvertită,  după moartea soției, s-a închis în el încă și mai mult, dedicându-se creșterii și educării celor doi fii ai săi. Dar ce să vezi?! Aflați la vârsta marilor idealuri și împliniri, cei doi adolescenți au murit într-un grav accident de circulație. Omul nostru a primit sec lovitura care l-a făcut să se izoleze complet de lume. Viața lui devenise ca aceea a unui sihastru… pleca dimineața de acasă, mergând ore în șir fără vreun țel anume. Toate zilele urmau acelaşi tipic, probabil și datorită disciplinei sportive pe care o dobândise.

În drumurile lui trecea adesea prin Piața 16 Februarie, în care remarcase prezența a doi copii mici, care toată vara și-o petrecuseră trăind mai mult din mila pe care o primeau din partea unor oameni impresionați de starea lor.

Pe la jumătatea lui septembrie, toamna și-a schimbat fața, aducând cu ea ploi reci, mocănești și frig de nu-ți venea să ieși din casă.

Într-o dimineața, când coborî să ducă gunoiul menajer la ghenă, domnul Sima observă la scara blocului, dormind pe niște cartoane, zgribuliți și înfrigurați, în hainele lor sumare, pe cei doi copii din piață. Murdăria de pe chipurile acestora nu putea totuși ascunde părul cârlionțat, năsucurile cârne și frumusețea lor copilăreasca. Se opri pironit. Privindu-i parcă fusese electrocutat de un șoc electric. Părea că-și vede proprii lui copii, acolo, amărâți pe acele cartoane. Dintr-o dată toată ființa îi fu inundată de un sentiment necunoscut, iar ochii i se împăienjeniră de lacrimi. Îi trezi pe cei doi băieți, care aveau ochii cârpiți de somn îi duse în casă. Pe cel mic îl cără în brațe. Când mogâldeața adormită își puse brațele in jurul gâtului său, dl. Sima nu își mai putu stăpâni lacrimile, ce-i șiroiau pe fața împietrită. Ținea în brațe un suflet nevinovat, căruia îi simțea bătăile inimii. Mica fiinţă se lipise instinctiv de el. Sentimentul patern ce stătuse ascuns în străfundul ființei sale, explodase acum. Își dădu seama ca datorită concursurilor, antrenamentelor și cantonamentelor ce l-au ținut departe de casă, sărise etape din viața copiilor săi.

Află că cei doi erau frați, abandonați de părinți la casa de copii, de unde au fost luați în asistență maternală de oameni ce nu au vizat decât avantajul material. Erau puși să muncească în gospodărie, indurând lipsuri și bătăi, fugiseră de acasă. Ajunseseră în București cu ajutorul unui șofer de camion și se aciuiseră în piață, unde dormeau printre tarabe și trăiau din mila celor din jur.

Domnul Sima a fost teribil impresionat de istoria lui Petrică, de 9 ani și a lui Iliuță, de numai 6 ani. Din această cauză, a doua zi se duse la Secția 5 de Politie unde declară faptul că-i luase pe cei doi copii la el și, dorind să-i înfieze, solicită informații pentru demararea acestei proceduri.

Pentru locatarii scării unde locuia domnul Sima, acesta trecea drept un vecin liniștit, iar după adoptarea celor doi micuți, laudele și cuvintele frumoase nu mai conteneau la adresa gestului său.

Dl. Sima se schimbase, era un alt om, acum avea o preocupare, un țel, o menire.
Copii erau curat îmbrăcați, erau bine hrăniți, adăpostiți și se bucurau de dragostea celui care îi adoptase. Aceștia se atașaseră la rândul lor de bunul samaritean, căruia i se adresau simplu, Titi.

După ce a intrat în posesia actelor de identitate ale celor mici, i-a înscris pe amândoi la scoală. Actele pentru înfiere mai trenau din cauza birocrației, dar Titi știa sigur ca toate cele legate de aceasta erau pe drumul cel bun.

Problemele lui erau mai mult de ordin financiar. Cu toate că avea o pensie bună, cerințele au crescut odată cu întreținerea celor doi copii.

Venea luna decembrie, vitrinele magazinelor făceau cunoscut acest lucru. Reclamele de la televizor nu mai conteneau și ele cu apropierea sărbătorilor care includeau cadouri, jucării, pomul de Crăciun, dulciuri și multe altele.
Petrică și Iliuță, după exemplul colegilor de la școală, i-au scris Moșului dorințele de Crăciun. Titi avea însă, rezerve referitor la posibilitățile sale de a îndeplini aceste dorințe. Își făcuse planul cumpărării câtorva crenguțe de brad și se gândi să cotrobăie în boxa pe care o deținea la subsolul blocului, dar unde nu mai călcase de ani de zile și unde spera să găsească ceva jucării ramase de la ai săi băieți.

Era ultima zi de scoală a copiilor, care urmau să intre în vacanța Crăciunului. După plecarea lor, Titi coborî în boxa de la subsolul blocului, însă, în zadar caută prin cutiile cu lucruri inutile unde găsi puține jucării, și acestea degradate, rupte și mucegăite. Dar în cap îi încolți o idee drăcească, ce prinse contur ca o ultimă soluție. Timpul punea o și mai mare presiune pe bietul si neajutoratul om, care ar fi vrut măcar pentru noaptea magică să le îndeplinească dorințele. Nu vă mai spun că și copiii îl asaltau cu tot felul de întrebări și năzuințe care practic îi sfâșiau inima.

De lângă boxa lui Titi, o scară interioară ducea la grilajul metalic a unei uși de acces legate cu un lanț cu lacăt. Odată trecuta aceasta ușă, se intra în depozitul magazinului de la parterul blocului, direct în cele trei raioane de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării.

În seara cu pricina,Titi care dădea în clocot, îi lua pe cei doi copii, coborîră în subsol, urcară scara interioară și tăie cu un clește lanțul de la grilajul metalic al  ușii magazinului.

Iată-i acum pe cei trei in raionul de jucării! Vă dați seama de bucuria copiilor înconjurați de sute de jucării. Titi era conștient că ceea ce face nu e lucrul cel mai potrivit, dar nebunia lui luase locul rațiunii și, uitându-se la bucuria din ochii copiilor, își motiva gestul pur nebunesc. Stătea într-o stare de prostăticie, pierdut în imaginea din fața lui, fascinat și concentrat cum numai acțiunea unui film te face să uiți, pentru o clipă, unde te afli. Privea hipnotic, în stare de beatitudine, pierdut în timp și spațiu, fermecat doar de jocul și bucuria copiilor, care nu știau ce sa apuce mai repede: puști, macarale, tramvaie, mașini de poliție și pompieri, pistoale, jocuri lego de culori și mărimi diferite. Pe rând, s-au jucat cu roboții văzuți doar în vitrină, trenulețe, rachete, avioane, elicoptere teleghidate. Erau în culmea fericirii. S-au mascat în indieni, au tras cu arcul și săgețile la țintă, trăindu-și sincer emoțiile, în mijlocul maldărului de jucării. Nu mai trăiseră asa ceva, poate decât în visele lor. Pe chipurile inocente se putea citi fericirea pură, pofta de viață și mulțumire. Titi privea la ei cu ochii plini de lacrimi.

Timpul trecu pe nesimțite, iar Titi socoti că veni vremea să plece, așa că se pregăti să pună jucăriile la locul lor. Paznicul magazinului, navetist ce venise la serviciu obosit și bine băut, moțăise de cum a ajuns in cabina lui. Un zgomot un pic mai sonor al jucăriilor folosite îl trezi pe acesta, care dădu astfel de cei trei intruși. Sună repede la politie, iar un echipaj ajunse imediat. Dl. Sima fu dus la secție, unde urma să dea declarații cu privire la acest incident. Paznicul își anunță și patronul, care sosi val vârtej la fața locului.

Întâmplarea face ca tocmai atunci un car de reportaj mobil al unei televiziuni comerciale să fie prezentă la secția de poliție, ca urmare a unei bătăi dintre două găști rivale. Așa fu difuzat și cazul „Mihai Sima”. Sutele de mii de spectatori care au urmărit știrea, au fost mișcați de istoria celor doi copii cărora binefăcătorul lor, un umil pensionar a vrut sa le ofere măcar o scurtă și trecătoare joacă cu ceva ce totuși nu le aparținea, ca urmare a neputinței materiale.

Astfel celebrul sportiv fu recunoscut și scos din anonimatul în care căzuse. Oamenii au fost impresionați de povestea fostului mare sportiv și a celor doi copii adoptați de el și care, din dragoste pentru aceștia, a apelat la aceasta mare nebunie. Patronul magazinului și-a retras plângerea, dar mai mult, a dăruit haine și jucării micuților.
Exemplul lui a fost urmat și de alți cetățeni cu suflete mari, care, la rândul lor, au oferit hrană, jucării și ajutor bănesc.

Toate acestea au fost posibile datorită acestui spirit al Crăciunului, care ne cuprinde și ne face sa fim mai atenți la nevoile celor săraci, bolnavi și fără posibilități materiale. Ce poate fi mai frumos decât să aduci bucuria și zâmbetul pe fețe udate de lacrimi și fără de speranță?! Minunea Crăciunului există și va exista atât timp cât sufletul nostru va fi atent și la nevoile celor din jurul nostru. Spiritul Crăciunului poate schimba destine, pansa răni, poate aduce pacea și liniștea în inimile și în cugetul nostru pentru a fi mai buni, mai toleranți, mai atenți, mai uniți.

Sărbători fericite!

Al dumneavoastră A. Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul!

Please follow and like us:
fb-share-icon20

Pregătiți pentru Moș Nicolae

MOS-NICOLAE

Dragi copii mai mari, mai mici
Mai înalți sau mai pitici,
Prichindei, dar și de școala
Vă aduc o știre caldă:
Mai avem puțin din an
Și suntem pe la final,
Într-o lună așteptată
Cu cadouri presărată.
În noaptea de 5 spre 6,
În pantofi și în papuci,
În ghetuțele curate,
Sub ferestre așezate,
Fără să fie zărit
Și de nimenea simțit.
Cu a lui barbă minunată,
Albă dar și fermecată,
Vine Moșul Nicolae
Cu menirea lui de veacuri,
Să-și descarce-n ele sacul,
Ce de-abia-l duce săracul.
Ciocolată, covrigei,
Bombonele câte vrei,
Dropsuri, nuci și portocale
Și-o grămadă de banane,
Biscuiți, napolitane,
Cuburi, jocuri și baloane,
Cărți cu basme sau povești
Despre crai împărătești,
Lucruri noi, haine frumoase,
Bucurați-vă de toate!
Așadar să nu uitați
La ferestre s-așezați
Încălțămintea curată
Pentru a primi răsplată.
Celor care nu ascultă,
Cât și pentru cei ce uita
Darul ce-l găsiți la ușă
Va fi doar o nuielușă.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Please follow and like us:
fb-share-icon20