Amintire bahică

cognac CAVA D'ORO 700

     Sfârșit de octombrie ploios și rece… Atmosferă de toamnă… Ploaie, vânt, umbrele, oameni grăbiți… peisaj mohorât și monoton…

Lucram la o companie națională cu sediul undeva în perimetrul Gării de Nord.

Fără să vreau, gara îmi dă tot mereu o stare de nostalgie. Devin dintr-o dată melancolic. Mă impresionează despărțirile de pe peron, când pare a se rupe ceva în sufletul îndrăgostiților… ei se despart, dar nu înainte de a se săruta, de a se îmbrățișa, urându-și cele bune, cu speranța de a se reîntâlni într-un timp relativ.

Mă întreb uneori dacă mulți dintre ei se vor mai revedea vreodată. Gara reprezintă pentru unii evadarea, necunoscutul, aventura.

Aceasta era starea mea sufletească din ziua când, cu gândul rătăcit, priveam dincolo de fereastra biroului. Gara aduna în jurul ei magazine de tot felul dar și câteva pârlite de bodegi cu interiorul rece, deplorabil, mese murdare și bețivi de ocazie. Într-un astfel de birt aveam să și eu să mă regăsesc fără să fi plănuit eu o astfel de vizită.

Colegul meu, Miluș, un băiat de nota zece, sufletist, căruia micile plăceri ale vieții nu îi erau străine, îmi face ad-hoc o propunere:

–     Hai, bă, să ne ușchim mai devreme, chipurile pe teren, și să bem un Cava d’Oro la gară. Fac eu cinste, întări propunerea prietenului meu. După care eu iau trenul și tu ieși mașina 427 și te lasă aproape de casă. Ce zici?

Am uitat să vă spun că Miluș e navetist   dar vine la program mai punctual decât o fac eu, care locuiesc la câteva stații de autobuz de serviciu.

Aflat într-o stare sufletească confuză, accept invitația colegului meu, căutând să ne strecurăm afară cât mai neobservați.

Iată-ne ajunși la locul fatidic pentru mine, care nu sunt un băutor experimentat. Beau doar de 1 Mai și de 23 August. Miluș al meu îmi dă clasă căci are antrenament cu prietenii și vecinii din orășelul lui de țară.

Atmosferă tipic de bodegă sordidă. Miluș îmi spune că aici este cel mai ieftin. Fiind singurii consumatori, Miluș într-un elan tineresc comandă tipului de la tejghea câte 250 de coniac pentru fiecare. Eu îl rog să ia și o băutură răcoritoare ca să-l mai domolim un pic. Mă pune naiba să nu rămân mai prejos și într-un acces de mare generozitate mai comand și eu câte 250 de coniac de căciulă, cu toate că de fapt eu am fost invitat la pomană.

Hai noroc, hai noroc, sorbim voioși din licoarea cauzatoare de beție când un tip răvășit se duce glonț la vânzător și îi spune ceva șoptit la ureche. Acesta, la rândul lui, cu o față a cărei grimasă nu prevestea nimic bun, ne roagă să ne bem coniacul cât mai repede că-i murise o rudă și trebuie să închidă prăvălia. Și uite-ne pe amândoi Sasha și Volodea cum machim unul după altul paharele cu o viteză pe care nuci eu nu știam că o posed. Ca un trăsnet băutura și-a făcut efectul devastator asupra mea.

Miluș a plecat să mai bea o bere până la sosirea trenului, iar eu eram deja terci în momentul în care m-am urcat în autobuzul care mă ducea spre casă mai sigur decât picioarele mele. Cu un echilibru precar ajung acasă unde sunt primit cu urale de Melania, buna și iubita mea soție care nici nu bea, nici nu fumează. Vă dați seama figura pe care a făcut-o la vederea mea…

A început bineînțeles cu reproșurile: cum e posibil ca la vârsta mea să vin într-un asemenea hal, ce vor zice copiii când vor auzi, nu mai sunt tânăr pentru asemenea escapade bahice și mai presus sunt și hipertensiv, ficatul mărit, ganglionii umflați și bătături la picioare. Și dăi și dăi, părea că nu se oprește. Eu, degeaba așteptam să mă pun în pat și să zac de boala pe care am contractat-o de bună voie și nesilit de nimeni. La un moment dat, consoarta mea, mai înțepată și cu chef de scandal conjugal:

–    Mai spune și tu ceva! Ce stai ca momâia?! Mai bei? Continuând cu reproșurile care se sfârșeau cu aceeași întrebare inevitabilă, dacă mai beau.

Iar eu cu fața cea mai candidă i-am răspuns că dacă insistă și insistă, să îmi pună să mai beau un pahar și mă culc.

Scumpa mea soție, împreună cu care am un număr însemnat de ani, nu s-a mai putut abține și a izbucnit în râs, admonestându-mă în mod duios:

Hai, du-te și te culcă, bețivul meu drag.

No coment. C’est fini la comedie.

A doua zi, i-am povestit cu lux de amănunte cum s-au petrecut lucrurile și mi-a acordat circumstanțe atenuante, știindu-mă om cu frica lui Dumnezeu… până la o dată ulterioară.

Al dumneavoastră A. Vă iubesc și vă aștept în inima mea, mare cât tot Universul.

Please follow and like us:
fb-share-icon20