Copilărie, copilărie…

copilarie

Copilărie, copilărie
Să-mi rămâi veșnic în scăfârlie
Tu ești o stare ce ne-a fost dată
Când nu ai costum și n-ai nici cravată.
I-o descărcare de energie
Plină de farmec și veselie,
N-ai multe probleme,
Dar ai candoare,
Ești prea naiv
Și prost de moare.
Dar ai mult farmec
Și ești mulțumit
Și-mparți frățește
Ce ai primit.
Cu nonșalanța unui nabab
Ai multe vise
Și ești grozav.
Prea multă carte și știință strică
Mai multă joacă și râs nu strică.
Chiul cât cuprinde
Serbări o droaie,
Cadouri multe,
Mulțumesc, Doamne!
Dar timpul trece cam repejor
Și te trezești
Adult, major.
Probleme multe, gânduri cu caru,
Parale puține
De-aici tot amarul…
Pios și trist,
Te rog mult pe Tine
Întoarce-ne, Doamne
În copilărie.
Și aș mai vrea
Știu eu că poți,
Părinții noștri
Fă-i „SFINȚI” pe toți.

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Please follow and like us:
fb-share-icon20

Minunea din str. Mântuirii

biserica02

Stradă liniștită, nu prea lungă, era legătura dintre două mari artere ale capitalei. Stradă cu locatari liniștiți, purta pecetea arhitecturii interbelice. Case cochete, funcționale, dotate cu facilitățile unui trai mic burghez. În genere, curțile micuțe contrastau cu cea de la nr. 26, care beneficia de un spațiu vast, străjuit de locuința proprie cu multe camere în formă de L. După etatizare locuința respectivă ca și alte imobile ale capitalei a fost naționalizată și aparținea Icral-ului sectorului respectiv. Pe rând, în acest imobil a stat familia unui mare magistrat, înlocuit după anul  ’48 cu un mare grangur al securității, iar după căderea sa în dizgrație, casa a fost locuită până la revoluție de vreo două familii scăpătate.

După revoluție imobilul respectiv a fost ocupat de o firmă a unuia, Manasia, care a transformat-o în depozit și birouri. Trebuie să precizez că în colțul străzii a funcționat pe timpuri un liceu particular de fete, acum o anexă sau policlinică a unui spital TBC. În colțul celălalt al străzii bucureștenii mai în vârstă s-au bucurat de serviciile unui cunoscut restaurant. Acum imobilul se năruie în așteptarea unui băiat deștept care să și-l revendice deoarece foștii proprietari nu au bani pentru taxa de timbru.

În fața imobilului în care funcționează firma domnului Manasia, pe cealaltă parte a străzii se află Biserica Sfânta Treime, în curtea căreia se află și câteva ateliere ale Patriarhiei. Aici, meseriași buni produc bunuri specifice care-și găsesc cumpărătorii într-un magazin aflat în str. Gabroveni.

Menționez că în curtea bisericii, o curte destul de spațioasă, aerisită și curată se află mormântul unui mare duhovnic al neamului românesc: Iustin Georgescu. Născut în anul 1897, într-o familie putred de bogată ce deținea câteva zeci de farmacii împrăștiate în tot Bucureștiul, două hoteluri, magazine și alte multe case, nemaivorbind de bani și bijuterii. Face facultatea la Sorbona, își petrece anii tinereții la Paris, orașul luminii și al iubirii, ducând o viață tumultoasă, plină de aventuri galante. Vizitează Egiptul și piramidele din Valea Regilor. Curiozitatea îl împinge să facă o excursie la Muntele Athos, unde citește Filocalia și stă în loc de trei luni, doi ani. Vine în țară, vinde tot ce are, dăruindu-se studiului teologiei pe care o termină și ajunge ieromonah. Se aliază cu alte fețe bisericești Asociației  Rugului Aprins, din care cauză ajunge în închisorile comuniste alaturi de preotul Crăciun Opre, Părintele Galeriu, parohul Ionescu Brănești și marele teolog Stăniloaie. Face nouă ani de temniță grea, sfârșind a fi eliberat bătrân și bolnav. Petrece ultimii ani ai vieții la Mănăstirea Antim, dar și ca preot al bisericii Sfânta Treime din str. Mântuirii, unde este înmormântat cu mare tristețe de enoriașii pe care i-a păstorit și care l-au iubit.

Ei, cam atât despre istoria acestui slujitor al domnului. Anual, la fiecare 24 iunie, a doua zi de Rusalii, are loc hramul acestei biserci, prilej și de pomenire a răposatului Iustin Georgescu.

Firma domnului Manasia avea doi portari care-și aveau programul de pază între orele 19.30 și 07.30 dimineața, când primul salariat al firmei avea să vină la slujbă. Făceau de pază pe rând: unul o noapte, celălalt cealaltă noapte. Primul, pe nume Vasile, locuia în București, în cartierul Rahova. Divorțat, tată a trei copii, nu prea citit, având numai cinci clase elementare, sărit de 45 de ani, a fost angajat chiar de la înființarea firmei. Cel de-al doilea portar, sărit de 50 de ani, un tip citit, cu scoală, introvertit de felul său, primise acest post la recomandarea unuia din salariații firmei, care garanta pentru cinstea și corectitudinea lui. Căsătorit și el, tată a doi baieti, primise slujba mai mult de nevoie, conștient că altă slujbă nu găsea datorită vârstei. Conștiincios, punctual, harnic, plăcu imediat patronului și soției sale. Tundea spațiul verde, grebla, mătura, uda curtea, își făcea de lucru și pentru trecerea mai repede a timpului.

De multe ori ieșea să facă curat în fața firmei, măturând și spălând spațiul stradal, așezând cu grijă cazanele pentru cei de la salubritate, pe care le spala… într-un cuvânt un salariat model.

Pentru pază avea o gheretă, postată aproape de stradă pentru a putea să observe din interiorul ei orice miscare. Firma avea camere de luat vederi și dispozitiv de alarmă pentru securitatea birourilor și a depozitului încărcat cu multă marfă de valoare.

Azi așa, mâine așa, Ionel Costea, căci așa se numea noul portar, se obișnuia cu rutina slujbei.

monah

Observă că și biserica era pazită de o față bisericească, îmbrăcată adecvat și cu care se saluta de fiecare dată când se vedeau. Lui Ionel nu i se păru curios ca biserica să aibă paznic din cauza hoților, care nu ratau ocazia de a fura lucruri valoroase și icoane din diferite lăcașuri de cult, mai ales că respectiva avea și câteva ateliere lucrative.

Timpul trece și cei doi portari de la simplu salut încep să dialogheze de la un trotuar la altul până când, într-o seară, Ionel traversează bucuros să-l cunoască pe cel ce se prezentă simplu: Părintele Ilie. Un bărbat frumos, îmbrăcat curat, cu o barbă albă, frumos îngrijită, avea fața unui sfânt și-o voce caldă, blajină. Ionel Costea a fost cucerit pe loc de carisma acestui personaj care efectiv l-a fascinat. Aștepta cu nerăbdare ziua în care era de serviciu pentru a se întâlni cu Părintele Ilie care, de fiecare data, cam pe la 3 noaptea se retrăgea. Cele câteva ore petrecute împreună atunci când era de serviciu, lui Ionel i se părea că trec prea repede, într-o clipită. Discuțiile dintre ei erau adevărate pilde și sfaturi pentru Ionel al nostru. Părintele Ilie părea că citește în el ca într-o carte. Câteodată Costea al nostru se mira cum de părintele îi cunoaște atât de bine durerile, îndoielile, temerile, pe care i le tălmăcea spre mirarea lui, el neștiind să-și explice multe din lucrurile pe care le discutau. Parintele Ilie deveni treptat duhovnic și doctor al sufletului său. Întrebându-l pe Vasile de Părintele Ilie, acesta a rămas uimit că el nu l-a văzut niciodată. Ionel nu a dat însemnătate acestui lucru pe care repede l-a și uitat. El era mulțumit și fericit de câte ori se întâlnea cu cel caruia îi sorbea cuvintele și ale cărui povețe ascultându-le i-au adus numai bine. Glasul blând, atitudinea părintească erau ca o mână nevăzută asupra lui, care își schimbase între timp comportamentul și modul de a gândi, parcă devenind și el un alt om.

Iată că timpul trece pe nesimțite și Ionel aproape că împlinea anul de când se angajase. La fel se apropia și ziua de 24 iunie, când Ionel era liber, zi în care se sărbătorea hramul Bisericii Sfânta Treime. Cu două – trei seri înainte, Părintele Ilie îl invită pe Ionel să participe la acest eveniment, asigurându-l că și el va fi prezent acolo. Din acea seara Ionel nu l-a mai văzut și aștepta cu nerăbdare să se întâlnească cu mentorul său la acea sărbătoare. În interiorul său, Ionel il considera pe cel ce-i pătrunse la inimă, ca pe un tată. Și iată că a venit și ziua cu pricina! Ionel s-a amestecat și el prin mulțimea de oameni care aproape nu mai aveau loc în curtea bisericii. Un sobor de popi și înalte fețe bisericești au tinut o slujbă pentru hramul bisericii cât și pentru pomenirea celui ce a fost omul sfânt Iustin Georgescu. Ionel s-a grabit și el să aprindă o lumânare în amintirea celui pomenit ce-și afla odihna într-un frumos cavou aflat în curtea sfintei biserici. Ionel nu mai fusese până atunci la mormântul lui. A îngenunchiat cu pioșenie punând lumânarea timid la căpătâiul cavoului, după care-și făcu cruce ca un bun creștin. Ochii lui căutau cu insistență a-l întâlni pe Părintele Ilie. Fără să vrea își aruncă privirea asupra pozei de pe cruce a celui îngropat. Rămase năuc, lovit ca de o măciucă nevăzută, fără să poată articula vreo silabă. Din poza Părintelui Iustin îl privea cu drag și bunătate Părintele Ilie. Se albi complet fără a-și mai aduce aminte ceva. Se trezi stropit cu apă rece, așezat cu grijă pe o bancă mai la umbră, ferit de mulțimea care se îngrămadea spre mesele pe care aveau să servească pomana pentru hramul sfintei biserici.

Se  pare ca leșinase, era tot alb ca varul iar oamenii din jur, grijulii, puneau totul pe seama căldurii și a înghesuielii. În mintea lui, Ionel gândea că Părintele Ilie și-a ținut cuvântul când a promis că va fi și el prezent acolo și din poza unde era, veghea și după moarte asupra celor nevoiași.

În rest, concluzia o trageți dumneavoastră și să credeți că cei cu har fac minuni și după moarte. Dacă nu, întrebați-l pe Ionel Costea care mi-a povestit minunea mie.

 Al dumneavoastră  A.

 Vă iubesc și vă aștept în inima mea mare cât tot Universul.

Please follow and like us:
fb-share-icon20