Lanțuri zac în mine sfărâmate,
Zilele-nsorite îmi par ger
Vai ce frig îmi e în suflet, Doamne!
Încălzește-mă de poți nițel…
Simt cum mă răcesc pe zi ce trece
Visele îngheață-n zborul lor,
Căutând ca raza de lumina
Să le facă jar aprins de dor.
Ani înghesuiți în punga vieții,
Otrăviți de cei ce ne-nconjor,
Suntem duși nu spre lumini celeste
Ci spre groapa cu noroiul lor.
Dacă aș avea din nou puterea
Ce ți-o dau doar anii tinereții
Cu inconștiența juvenilă
Zău că parc-aș pune capăt vieții…
Dar privind acum la ceas de seară,
Prin perdeaua serii ce coboară
Lacom sorb din formele divine,
A vecinei mele ce se spală.
Zidurile au dispărut, pesemne
Amândoi suntem în pielea goală
Universul tot a renăscut,
Doamne, oare pentru a câta oară!

Al dumneavoastră A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea, mare cât tot Universul…