Doctorul Radu Nicolae provenea dintr-o familie modestă. Tatăl, slujbaș la poștă și mama casnică, i-au transmis dragostea lor pentru oameni. Principiile lor sănătoase i le-au insuflat fiului lor, băiat bun și cuminte, harnic la învățătură, care a avut șansa să fie ucenicul celebrului  mare chirurg Mosca. Acesta a fost cucerit de simplitatea, cumințenia și dorința de învățătura a studentului său, care a devenit în scurt timp preferatul și mâna dreaptă a profesorului, aflat acum la câțiva pași de retragerea din activitatea medicală.

Ca orice bun vizionar, doctorul Mosca, i-a împărtășit lui Radu din tainele meseriei de chirurg. De multe ori discuțiile și sfaturile profesorului se prelungeau și în afara orelor de practică, chiar în casa acestuia, unde era primit cu căldura pe care un părinte o are pentru fiu. Respectul și considerația tânărului Radu a continuat cu aceeași intensitate și după retragerea doctorului Mosca din activitate. În operații și situații mai grele aparute, doctorul Radu își consulta de fiecare data mentorul, spre bucuria sufletească a acestuia. Relațiile dintre cei doi depășiseră faza protocolară, devenind foarte strânse.

Doctorul Mosca obișnuia să declare că doctorul Radu făcea parte din familie, unde de altfel a și cunoscut-o pe nepoata acestuia, Margareta, care avea să-i devină în scurt timp soție. Provenind dintr-o familie înstărită de podgoreni, Margareta sau Margo, cum o alintau prietenii, s-a îndragostit de doctorul Radu. Având unele obiecțiuni în ceea ce privește situația lui socială mai modestă , toate acestea au fost demontate de mentorul său care i-a prevăzut o carieră stralucitoare. Momentul nu a putut trece neobservat pentru notabilitățile orașului care au comentat și pro și contra unirii celor doi. Dar după nunta din toamnă a cuplului, alte evenimente mondene aveau să ia locul acestui fapt, ce deja se banalizase.

Oameni cu stare, podgorenii au cumpărat cuplului o casă mare, boierească,  în centrul orașului, unde doctorul Radu avea și cabinet particular, în afara activității spitalicești. Cuplul recent format, a început să primească sâmbăta vizite, la început timide, ale unor personaje oarecum la modă, ale târgului. Faima și renumele doctorului creșteau și ele, cu fiecare operație reușită. Pacienții: copii, femei, bărbați, bătrâni, din diferite medii sociale erau cuceriți nu numai de pregătirea lui medicală reflectată în lecuirea lor, dar mai ales de sfioșenia și modestia lui.

Viața doctorului Radu Nicolae, acum pentru prieteni Nic, începuse să fie oarecum trepidantă, marcată, în afara bunăstării de tot felul de activități mondene, fiind in centrul atenției care te fac să te simți important. Dar doctorul nostru era om cu măsură și nu-și pierdea capul, pentru aceste mici glorii trecătoare. În schimb, consoartei lui, Margo, îi plăcea la nebunie și nu concepea a lipsi de la vreun eveniment cu ștaif, o dată pentru a-și etala toaletele cu care se mândrea, iar a doua oara din postul de soție a celebrului doctor.  În rest, era o gâsculiță răsfățată a vieții.

Cum activitatea casei a devenit mai bogată și mai vie, s-a pus problema angajării unei menajere. După vreo două experiențe ratate, iată ca un pacient al doctorului, auzind accidental dorința acestuia, la următoarea vizită avea să-i propună angajarea nepoatei sale, pe care, de curând, o ținea în gazdă, lucru pe care doctorul l-a acceptat.

Așa a ajuns Marița  menajeră în casa tânărului cuplu. Îmbrăcată în haine ponosite, fără de nicio noimă, cu o basma șuie pe cap, în picioare cu o pereche de pantofi vechi, părea mai degrabă o calică din colțul bisericii, venită să ceară de pomană enoriașilor prezenți la slujbă. Nimic din tinerețea sau vigoarea vârstei nu răzbea prin sumedenia de țoale lipsite de gust. Doar ochii încadrați simetric într-o fețișoară plăcută, cu un năsuc cârn, te sfredeleau, căutând să pipăie metaforic mediul înconjurător. Ochii, se spune că sunt fereastra sufletului. Ai Mariței te sfredeleau ca niște raze roetgen cautând să pătrundă dincolo de aparență, jucau iscoditor încadrându-se perfect între sprâncenele negre și frumos arcuite.

Margo îi arătă camera în care avea să locuiască. La prima vedere, o socotea cam proastă și grea de cap, spunându-și că va avea de furcă până s-o învețe ce avea de făcut. Dar împotriva spaimelor interioare create de prima impresie, Marița prindea repede ce avea de făcut în casă. Ca prim pas, Margo a trebuit să se intereseze de o nouă ținută pentru Marița, hainele vechi ale acesteia aruncându-i-le în foc ca pe niște trențe leproase. Noua slujnică era vrednică, nu trebuia să fie împinsă de la spate, spre mulțumirea tinerei stăpâne. Uneori mai ajuta și la bucătărie, atunci când situația o cerea. De fel din Ialomița, din comuna Zănoaga, împinsă de sărăcie, apelase la unchiul ei sperând să găsească de lucru ca femeie de serviciu la vreo familie înstărită, lucru pe care l-a realizat mai repede de cât se aștepta, primea casă și masă și pe deasupra mai primea lunar și o sumă oarecare de bani pe lângă cele două zile libere pe lună, zile pe care și le petrecea în casa unchiului ei. Cam așa arăta viața modestă a Mariței. Spăla rufe, făcea curat în camere, spăla geamuri și podele, se mai ducea pe la bucătărie și cumpărături, pe scurt era fată în casă în adevăratul sens al cuvântului.

Cât despre ținuta ei, tot înfășurată în fuste și bluze, nu lăsa corpul să-i trădeze nicio particică. Dar pentru un expert, care avea ochi să-i bănuiască liniile rotunde și plăcute ale corpului, cu un păr negru buclat, cu sâni ascunși în strâmtoarea unor haine nepotrivite, nu era greu a bănui frumusețea ce se ascundea. Nu făcuse decât trei clase elementare cât să știe să citească greu, să numere banii, să adune și să scadă. Era rușinoasă , pudică, timidă și simțită, ascunzându-se de câte ori se pieptana sau își făcea toaleta. Dar în interior, tinerețea fierbea la foc mic. Curioasă, dar și rezervată, muncea într-o muțenie posacă.

Sâmbetele în familia doctorului Radu erau prilej de vizită a unor personaje influente și pitorești din frumosul oraș patriarhal în care își trăiau viețile cu mici bucurii și multă bârfă: Anastasiu, șeful gării cu soția lui Aglae, Pascu care avea cel mai mare magazin, văduv și sărac cu duhul, Demetriad și soția lui madam Cucu, directorul liceului Central, avocatul Robert Huianu, care o ciupea pe Marița de câte ori avea ocazia și care-i făcea propuneri indecente doctorului Radu invitându-l la madam Zenaida, patroana stabilimentului situat pe strada Paris, care se lăuda cu fetele ei vesele și frumoase. Bineînțeles ca răspunsul doctorului era de fiecare dată același și invariabil ”nu”. Nu concepea datorita felului său, a-și înșela nevasta. Judecătorul Teodoreanu cu nevasta, notarul Anghelescu cu a lui Filoftea, renumiți pentru zgârcenia lor proverbială, cam ăsta era mediul în care își petreceau timpul tânărul nostru cuplu recunoscut pentru dărnicia lor față de cei care le treceau pragul.

Viața doctorului Radu se împărțea între casă, spital și cabinetul particular. Margo, în schimb își umplea timpul facând sau primind vizita diverselor prietene, pe la cumpărături, la diverse acțiuni mondene, iar cam o data la trei luni pleca pentru câteva zile la parinții ei, de unde se întorcea încărcată cu multe bunătăți și multă udătură de bună calitate, apreciată de musafirii care-i treceau pragul.

Iată că timpul trece implacabil și repede. Căldura toropește totul în jurul ei. Doctorul Radu lucrează în răcoarea cabinetului său la o teză pe care se grăbea să o termine. La un moment dat, cu gândul la o idee salvatoare pentru lucrarea lui, Radu rămâne uimit cu privirea pironită la picioarele dezgolite până la pulpe ale Mariței, care se chinuia să ajungă, ridicându-se pe vârfurile picioarelor la cele mai înalte ochiuri ale ferestrelor, pentru a le șterge. În reflecția luminii, rotunjimea și forma frumoasă a picioarelor Mariței avea albeața unei marmure de Carrara, care îl lăsă extaziat pe bietul doctor, care o descoperea parcă pentru prima dată pe Marița. La rândul ei și ea îi surprinse privirea hulpavă.  Aplecându-se să clătească cârpa cu care ștergea, lăsă să i se descopere prin decolteul bluzei doi superbi sâni, de care ochii doctorului refuzau să se mai dezlipească.

Din ziua aceea, doctorul nu mai contenea să exploreze și să descopere noi ipostaze, cât mai senzuale ale Mariței, de care se simțea din ce în ce mai atras, ca de un magnet, împotriva voinței lui. Doctorul Radu începuse să facă o adevarată obsesie pentru fata din casă. Cu coada ochiului și Marița privea galeș la el, având la rândul ei cele mai nebune fantezii pe care nici moartă nu le-ar fi mărturisit. Toate trăirile ei, le ținea ascune în sufletul său, ca în cel mai sigur seif. De câte ori îi aducea cafeaua la birou, când se apropia de el și îi simțea parfumul, parcă era amețită de mireasma lui. Oricum începuseră să se soarbă din priviri fără să-și adreseze decât, uneori, câte un „mulțumesc” sau „mai doriți ceva?” rostit încet, monosilabic.

Consoarta doctorului îl anunțase că avea să întârzie în ziua aceea. Doctorul zdrobit de căldura verii hotărî să se ducă acasă, unde începu de pe hol să-și dea haina și cravata jos pentru a se bucura de răcoarea interiorului. La intrarea în sufragerie avu parte de o priveliște aparte. Marița freca podelele stând în genunchi, lăsa privirii doctorului partea posterioară a corpului și două picioare ca niște coloane romane, de o frumusețe aparte. Surprinsă la rândul ei, Marița dădu să se ridice, dar aluneca căzând pe spate și dezgolindu-se și mai tare. Doctorul dădu să o ajute, alunecă în spuma săpunului, căzând și el peste ea. Ce a urmat nu e greu de imaginat. A posedat-o acolo jos animalic, ca două sălbăticiuni, care se devorau reciproc într-o voluptoasă nebunie carnală. După consumarea actului în sine au fugit rușinați, care încotro, fără a-și adresa vreo vorbă.

Seara, Margo s-a întors acasă cu o indispoziție stomacală provocată de vreun aliment care i-a creat o stare febrilă, pe care doctorul a căutat să o doftoricească cu ce a știut mai bine. Pe la miezul nopții starea pacientei s-a ameliorat, lăsând-o să doarmă într-un somn adânc.

Doctorul răvășit de cele întâmplate cu Marița s-a dus la ea în cameră pentru a-și cere scuze. Marița dormea dezgolită, cu parul negru despletit într-o grație și o frumusețe naturală care l-a lăsat cu gura căscată. Așa cum stătea întinsă în pat, putea jura că vede în față pe Maja desnuda a lui Goya. Lampa din cameră arunca raze extompate de lumină . Ca un automat, doctorul începu să o sărute pe tot corpul care trosnea de frumusețe și sănătate. Ea se trezi din ațipire și începu să-l sărute la rândul ei cu patimă. Până la ziuă, doctorul nu a mai putut pleca din brațele ca de marmură ale iubitei sale, descoperindu-și potențe la care nu s-ar fi gândit. De atunci nu rata nicio ocazie de a se contopi trupește cu Marița la care descoperea de fiecare dată noi valențe ale iubirii trupești. Fiecare partidă de amor era o nouă explorare în care deveneau amândoi un singur trup, ce combătea teoria euclidiana a paralelelor. Cine a spus ca două paralele nu se întâlnesc niciodată? Ele se întâlnesc în umbra străzilor, în umbra caselor, în umbrele copacilor, fiecare dintre ele fiind perpendiculară pe câte o stea. Așa și ei se iubeau cu o frenezie și o poftă dată de o potrivire fizică și sufletească dusă la paroxism.

Aceasta nu putea trece neobservată, mai ales pentru stapâna casei, care a văzut că Marița nu mai spăla rufele la fel ca înainte, mai ales pe cele ale domnului. Vrând să afle neapărat secretul acesta, Margo s-a ascuns să vadă cum spală Marița rufele. Din locul de unde o spiona vedea cu ce încrâncenare și putere freca rufele care îi erau destinate, iar pe cele ale lui Radu abia le mângâia. Nu știa cum să interpreteze acest lucru. Dacă ar fi auzit-o, s-ar fi lămurit deîndată. Marița, când nimerea vreo rufa a stăpânei, în afară de faptul că freca cu ură, o însoțea cu vorbe rele la adresa celei ce o purta. Când ajungea la lucrurile doctorului îl alinta verbal și se purta cu hainele lui ca și cu el, dar care avea ca efect faptul că haina nu era nici spălată, nici clătită ca lumea.

Doctorul Radu începuse a cam da rasol muncii la spital, dar nimeni nu înțelegea motivul acestei schimbări.

Spre toamnă Margo a plecat câteva zile la podgorenii ei, ce strânseseră roadele acelei toamne. Atât și așteptau iubăreții noștri. Având o minivacanță doar a lor, cei doi iubiți au profitat la maxim de acest timp, uitând de tot și toate, fără a-și mai lua vreo măsură de precauție. Inconștiența aceasta a dus la descoperirea adulterului de soață, care a dat peste ei în timp ce consumau o partidă de dragoste. Mare scandal mare, cu vorbe urâte , cu zbierete, plânsete și amenințări din partea soției trădate. Categoric că, mărul principal al discordiei, Marița, a fost dată afară imediat.

După o perioadă de timp, relațiile dintre cei doi s-au calmat, iar căsnicia lor și-a găsit cadența de mai înainte. Lucrurile au intrat oarecum în normal, iar într-o seară, în care aveau musafiri printre care și pe avocatul fustangiu Robert Huianu, mare a fost mirarea acestuia când, luat la o parte de prietenul Radu i s-a propus să meargă la fetele doamnei Zenaida din strada Paris, unde presta servicii extra o anumită Mărioara Cur de Fier. Avocatul a rămas mască la propunerea indecentă primită, de la cel pe care el, de atâta amar de vreme, se chinuise să-l convingă. E! Ce sa faci?!  Omul și timpurile se mai schimbă. Prin fereastra deschisă a sufrageriei în care musafirii își serveau cafeluța, de afară răzbătea un refren la modă pe vremea aceea, cântat cu simț de răspundere de un cetățean bine dispus și afumat sigur: ”Fata popii Margareta / Se plimba cu bicicleta/ Și-avea un floc pe buric / Și-ăla tremura de frig”.  Margo porunci imediat servitoarei să închidă fereastra, pe motiv că nu poate asculta trivialitățile unor bețivi.

Trecură câțiva ani și iată că, la Casa Ostașului din orasul cu pricina, mare serbare, mare, de 10 mai Ziua regelui. Lume bună, toalete afișate de damele importante ale vremii. Domnii la ținută de gală. Mult fum de țigară, șampanie, dans, vorbărie, ce mai! Petrecere mare mon cher! La această animata adunare, o doamnă cu voaletă își face loc prin mulțime, spre doctorul Radu, prins într-o discuție cu câțiva amici. Ajungând în spatele lui, din instinct doctorul Radu, se întoarce la cea care îl privea cu uimire rămânând și el pironit cu ochii la ea silabisind încet, doar pentru el, cuvântul ”Marița”. ”Nu  Marița”, îi răspunse zâmbitoare doamna cu voaletă. ”Mari Săvulescu mă cheamă acum și vreau să ți-l prezint pe soțul meu. ”  Acesta se apropia de ei, un tip rubicond și chel, transpirând abundent îi întinse doctorului o mână moale, prezentându-se și el. Tip îmbogățit cu furnituri livrate armatei, văduv și bogat, nu a ezitat să se căsătorească cu Marița, cu care forma un cuplu perfect de parveniți. După câteva cuvinte protocolare doctorul se despărți de ei, nu înainte ca doamna cu voaletă să-i șoptească ceva la ureche. Dacă cineva l-ar fi ascultat, l-ar fi auzit spunând că, oricum nu-și mai are rost și nu mai are frumusețea din trecut. Să fi fost un răspuns la cele ce i-au fost șoptite la ureche…  Cine poate ști?!

Hărmălaia balului se pierdea în noaptea călduță a maiului primăvăratec ce avea să reînvie la viață natura. Asteniile cunoscute ale primăverii ne trezesc uneori amintiri și nostalgii de mult uitate, dar care nu mai pot înnoda firul unor lucruri rupte uneori într-o viață…

Al dumneavoastră  A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea, mare cât tot Universul.