Apar momente de mare restriște în viața oricărei familii. Eu am trăit un astfel de moment. Aveam numai 5 anișori când tatăl meu a decedat, un om cu totul deosebit. Avea un serviciu bine retribuit care i-a permis să-și țină soția și copilul acasă, asigurându-le o situație materială peste medie. Durerea foarte mare ne-a ținut afectați foarte mult timp. După decesul tatălui meu, mama a fost nevoită să se angajeze. În acele timpuri tulburi, ale anilor 50, țara se confrunta cu probleme grele.

Neavând cu cine a mă lăsa până la venirea ei acasă, a apelat la serviciile coanei Smaranda, o vecină bătrână, acră și neîngrijită, care pe deasupra mai avea și mustață. Eram obligat să stau în casă plictisindu-mă oribil alături de ea, între pereții unei case anoste, ponosite și insalubre, cu un aspect deplorabil. Fiind în apropierea unei oarecare sărbători de familie, mama care era foarte ocupată a convenit cu ”bona” mea să-i facă și ei 2 cozonaci babani și aurii, plătindu-i pentru acest efort și dându-i și ingredientele necesare.

Bătrâna hârcă era răcită cobză și ducea de câteva zile lupta cu gripa aprigă. După ce a făcut un foc înăbușitor în mica și ponosita odaie, numită bucătărie ”Talpa iadului” a început să frământe din greu la aluatul cozonacilor. Sudoarea amestecată din plin cu secrețiile nazale i se prelungea pe bărbie căzând cu generozitate în copaia plină cu aluat, care, după ce l-a frământat bine, l-a pus mulțumită la dospit. După ce a crescut, l-a turnat în formele-i murdare și ruginite punându-le la copt. Din când în când îi controla cu paiul măturii jalnice pe care o avea. O altă unealtă degradată și slinoasă era pana cu care a uns cozonacii cu ou pentru a le da un aspect cât mai frumos.

De sărbătoarea cu pricina am mers în vizită la rude unde eram așteptați, cu mici atenții, dar și cu cei 2 cozonaci celebri făcuți de urâta și nesuferita gardiană a închisorii mele. Bucurie mare, pupături veselie ca între neamuri, zarvă, larmă, tămbălau. A urmat partea frumoasă a vizitei, servirea prânzului. Cozonacii tronau cu mult fast în mijlocul mesei. Procurarea mâncării era o problemă spinoasă pentru timpurile acelea dar cu niște eforturi comune meniul a fost suficient de bun. S-a devorat tot de pe masă. Probabil că pofta e mai mare atunci când e mai multă animație. S-a basculat rapid și la greu. Am mâncat cu placere tot ce mi-a pus mama în farfurie, mai puțin cele doua felioare de cozonac care mi-au fost repartizate. Cozonacii au fost rațional împărțiți pentru a ajunge la toți. În alte condiții il devoram dintr-o suflare. Mama, văzând că nu-mi mănânc respectivele felii, face marea imprudență de a ma întreba cu voce tare, ce e cu mine de refuz desertul atât de delicios, lăudat de toți cei aflați de față. Atunci, cu toată candoarea vârstei mele, le-am povestit cu lux de amănunte de mucii geniali ai coanei Smaranda care s-au copt împreună cu deliciosul desert savurat cu mare plăcere de rudele mele.

Las pe dumneavoastră, ca sfârșitul apoteotic al scenei să-l savurați în toată splendoarea lui.

Al dumneavoastră   A.
Vă iubesc și vă aștept în inima mea cât tot Universul.